Image 1
Image 2

Elevi şi profesori de la Şcoala Gimnazială „Bălcescu-Petofi” au vizitat obiective turistice din judeţul Sălaj

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Elevi din clasele a IV-a şi a V-a de la Şcoala Gimnazială „Bălcescu-Petofi” Satu Mare, alături de cadre didactice au participat în prima zi la o serie de jocuri de cunoaştere şi de socializare, la Şcoala Gimnazială „Vasile Lucăcel” din Someş Odorhei, judeţul Sălaj. Acolo au fost primiţi de profesorul Nicolae Drule, sub coordonarea căruia au avut loc la sfârşit de săptămână o nouă serie de activităţi reunite sub lozinca „Pe urmele strămoşilor în judeţul Sălaj”. Participanţii au beneficiat de sprijinul Centrului de Informare şi Marketing Turistic Mirşid din judeţul Sălaj.

Activităţile s-au desfăşurat în cadrul Parteneriatului educaţional intitulat: „Călătorim, cunoaştem, învăţăm!”. Parteneriatul este organizat între Şcoala Gimnazială „Bălcescu-Petofi” Satu Mare, Şcoala Gimnazială Călineşti-Oaş, Şcoala Gimnazială „Vasile Lucăcel” din Someş Odorhei, Sălaj, Şcoala Gimnazială Nr. 1 Bălan, Sălaj.

Biserică veche de lemn

După momentele de bună dispoziţie în care, prin metode ale educaţiei nonformale, elevii şi cadrele didactice au reuşit să se cunoască mai bine, s-a trecut la vizitarea Bisericii de lemn din Domnin, comuna Someş Odorhei. Ghidul grupului a fost chiar directorul şcolii, Sergiu Ghiurco, de la care participanţii au aflat istoricul localităţii şi legenda înfiinţării acestui lăcaş de cult. Biserica de secol XVIII este singura cu streaşină dublă în stil maramureşean din Sălaj. A fost construită de patru meşteri din satul Vărai, judeţul Maramureş. Materialul întrebuinţat este lemnul masiv de stejar (cea mai îngustă grindă fiind de 50 cm grosime), clădirea fiind acoperită cu şindrilă din lemn de brad. Pe pereţii exteriori se află crucile unor foşti preoţi, iar în jurul bisericii se află morminte vechi şi chiar gropi comune unde au fost îngropaţi locuitorii satului decedaţi în urma unei mari epidemii din vremurile trecute. În interior, pereţii pronaosului, naosului şi altarului sunt acoperiţi cu picturi. Se pot vedea un candelabru cu un ingenios mecanism scripete care ajută la aprinderea lumânărilor de pe el, precum şi o icoană cu un mecanism muzical acţionat de o cheiţă.

În alte două comune sălăjene

Şirul activităţilor a continuat la faimoasa şi încântătoarea Grădină a Zmeilor din Gâlgău Almaşului. Acolo, elevii Şcolii Gimnaziale Nr. 1 Bălan, alături de directoarea Marinela Rustaşi şi profesoara Dana Cozma, au pregătit un traseu presărat cu probe creative şi de cunoaştere, cu finalitatea descoperirii unei comori dintre cele mai preţioase – prietenia.
A doua zi s-au primit informaţii despre următorul obiectiv vizitat – Castrul roman Porolissum din Moigrad, de la Ovidiu Bodea, directorul Centrului de Informare şi Marketing Turistic Mirşid, judeţul Sălaj. El a fost încântat de vizita făcută şi a prezentat câteva date despre obiectivele turistice din comuna Mirşid, precum şi produse locale. A urmat apoi călătoria pe vechiul drum roman care urcă la o altitudine de 504 m pe Măgura Pomăt şi duce la Castrul roman Porolissum, cel mai nordic punct de apărare al Daciei Romane şi unul dintre cele mai mari şi bine păstrate situri arheologice din România, recent reabilitat.

La Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău

O frumoasă impresie a făcut vizita la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău în care diferitele săli îţi poartă paşii spre redescoperirea artefactelor unor vremuri demult apuse. Toate acestea au fost prezentate într-o manieră fascinantă şi pe deplin lămuritoare de cercetătoarea Sanda Băcueţ, în calitate de ghid.
Pe ansamblu, această călătorie a lăsat amintiri deosebit de plăcute participanţilor care încă de la începutul activităţilor şi-au manifestat interesul şi regretul că timpul a trecut prea repede.
Profesorul Vasile Cuceu, care ne-a trimis informaţiile de mai sus, le mulţumeşte gazdelor sălăjene şi le reaminteşte că sunt aşteptate la următoarea întâlnire programată la Şcoala Gimnazială Călineşti-Oaş, în semestrul al II-lea din acest an şcolar.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with