Image 1
Image 2

Elevi ai Şcolii Gimnaziale 1 Negreşti-Oaş au vizitat redacţia Informaţia zilei şi studiourile ITV

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Elevi din patru clase de la Şcoala Gimnazială 1 Negreşti-Oaş au vizitat miercuri, 24 mai 2017, redacţia Informaţia zilei şi studiourile postului de televiziune Informaţia TV (ITV).


Potrivit profesorului Dorel Ghiriti, este vorba de elevi din patru clase: clasa a VII-a B, diriginte Dorel Ghiriti; clasa a III-a C, condusă de Mirela Keszler; clasa pregătitoare A, condusă de Paula Fedorca şi clasa a III-a A, condusă de Angelica Kotai. „În cadrul programului Şcoala Altfel, aceşti elevi au desfăşurat o gamă variată de activităţi, cu accent în primele trei zile pe meseria de jurnalist. De altfel subiectul este inclus în programa şcolară de consiliere, îndrumare şi orientare a elevilor spre diferite meserii, ne-a spus interlocutorul. Copiii au fost şi în tipografii unde au văzut cum se realizează practic o publicaţie tipărită: ziar, revistă, carte, broşură…
Pentru zilele următoare, ne pregătim pentru desfăşurarea unor acţiuni de ecologizare, după care, vineri, vom desfăşura activităţi sportive”, a adăugat profesorul Dorel Ghiriti.
I-am solicitat interlocutorului să ne vorbească despre impresiile pe care le-au avut cadrele didactice şi copiii în urma acestor vizite la instituţii de presă din Satu Mare. În opinia sa, copiii au fost încântaţi de aspectul şi dotările din studiourile Informaţia TV, cât şi de cele din redacţia cotidianului Informaţia zilei. Copiii şi-au făcut numeroase fotografii de grup, pentru a imortaliza momentele pe care le-au petrecut în redacţie şi în studiouri şi a le împărtăşi prietenilor şi familiilor lor.
De asemenea, doi dintre copiii şi-au manifestat opţiunea pentru a urma o calificare în profesia de jurnalist şi cu toţii au spus că aşteaptă cu nerăbdare să urmărească buletinele de ştiri de la Informaţia TV, pentru a se vedea pe micul ecran alături de colegi şi de profesorii însoţitori.
La rândul său, profesorul Dorel Ghiriti ne-a promis că va participa la o emisiune în studioul ITV, pentru a prezenta telespectatorilor un bilanţ al activităţilor desfăşurate în programul Şcoala Altfel, valenţele educative ale acestui gen de programe, precum şi eventuale sugestii de îmbunătăţire.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with