Asculta acest articol
S-ar părea că embargoul împotriva Federației Ruse nu funcționează așa cum au decis guvernele țărilor NATO și UE. Germania, Italia, ca și România și alte țări, continuă să importe petrol, gaze și alte produse rusești. După ce s-a constatat că în bună parte sancțiunile se întorc împotriva celor care le aplică, fiecare țară și-a făcut propria strategie. Adică s-a procedat ca în pandemie, fiecare guvern cu socoteala lui, fiecare cu prețurile lui la vaccin, la măști, fiecare impunând ce restricții a vrut, fiecare luând măsurile de relaxare dorite.
În cazul sancțiunilor împotriva Rusiei se pare că SUA a avut cel mai puțin de suferit. Faptul că dolarul s-a apreciat până la nivelul euro, spune mult despre strategia americanilor.
Exporturile de gaz lichefiat american menit să înlocuiască gazul rusesc aduc un profit frumos exportatorului, în timp ce importatorul trebuie să facă investiții serioase. Că este adevărat că Statele Unite au scăpat de un armament vechi de peste 40 de ani, pe care l-au trimis în Ucraina sau l-au vândut altor țări este un subiect sensibil. Dacă ar fi adevărat ar rezulta că americanii au avut un interes economico-strategic de a alimenta conflictul ruso-ucrainean. Ceea ce se poate constata după 170 de zile de la izbucnirea războiului este că toată lumea are de pierdut, unii mai mult, alții mai puțin.
Pierderile și câștigurile SUA sunt greu de cuantificat. La fel și ale Rusiei. Scapă de sub orice control și pierderile și câștigurile Chinei. Cifrele avansate trebuie puse în relație cu forța financiară a celor trei mari puteri economice și militare. A pune la îndoială forța Rusiei după aproape șase luni de la declanșarea războiului este doar un exercițiu politic. Criza energetică, criza gazelor și petrolului, sunt dovezi indubitabile că Rusia nu este o țară oarecare.
În numele democrației, al dreptului fiecărei țări la autodeterminare, făcând apel la integritatea și securitatea teritorială, președintele Zelenski a reușit să facă din țara lui centrul lumii, sau buricul pământului, cum se zice.
Din punct de vedere militar, în concepția NATO, a devenit clară importanța geo-strategică reprezentată de Ucraina. În ciuda interesului major al fiecărei țări privind securitatea națională, a respectării valorilor democratice, sunt suficiente semnale că, totuși, economia bate democrația. Ungaria și-a exprimat pe față opțiunea pentru păstrarea relațiilor comerciale cu Rusia. Germania s-a arătat dispusă să respecte sancțiunile, dar a făcut tot felul de manevre cerând timp pentru adoptarea unor soluții alternative. Italia a continuat să importe petrol rusesc ca înainte de criza ucraineană.
În aceste condiții se pune întrebarea cui folosește acest război? Dacă toată lumea pierde și nu există niciun câștigător de ce nu i se pune capăt războiului? Sau există câștigători ascunși, alții decât țările?
În pandemie toate țările au avut de pierdut, dar au existat entități economico-financiare care au câștigat miliarde de dolari sau euro. Au existat firme din România care, la fel ca firme din alte țări, au înregistrat pe marginea pandemiei, pe spinarea cetățenilor, în detrimentul statului, profituri uriașe. Fenomenul se repetă pe marginea războiului.
Întrebarea este cum va ieși România din această criză, slăbită sau mai puternică? Sunt politicieni care spun că trebuie să profităm de situație și să facem un salt înainte din punct de vedere economic.
Profitând de război, România ar putea forța acceptarea ei în Spațiul Schengen. Îi revine președintelui sarcina de a face toate diligențele pe lângă instituțiile europene, să-și folosească abilitățile și relațiile personale pentru atingerea acestui deziderat major.
Ca partener militar important al SUA în regiune, ar fi momentul să cerem ridicarea vizelor pentru cetățenii românii.
Sunt multe alte lucruri care se pot grăbi profitând de situația din regiune, de situația internațională.
Până una alta putem trage concluzia că, totutși, economia bate democrația? Evident, da. Vom vedea ce va fi mai departe.
