Image 1
Image 2

După orice criză cineva câștigă

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

În timpul unei crize economice cei mulți pierd, iar un grup foarte restrâns exploatează situație și ies în câștig.

De pe urma pandemiei au câștigat furnizorii de produse sanitare, marii producători de vaccinuri, giganții internetului, speculanții, în timp ce marea masă a populației a suportat și suportă în continuare privațiuni de toate felurile.

Poate că la sfârșit cineva va trage o linie și va face socoteală pierderilor și câștigurilor, lucru care nu va folosi la nimic.

Nu doar crizele economice aduc beneficii. De pe urma unei crize politice la fel sunt unii care câștigă și alții care pierd.

Dan Barna a tras deja o conluzie: în urma crizei actuale partidul care va trage ponoasele va fi PNL, iar USR va fi partidul care va câștiga dreapta în România. Cu condiția să rămână în opoziție.

Pe de altă parte, tot Dan Barna revine și spune că USR PLUS are datoria să continue reformele pe care le-a început când era la guvernare.

Deci o scaldă. Prin urmare nu se schimbă nimic. USR PLUS continuă să ceară retragea lui Florin Cîțu și desemnarea unui nou prim ministru, tot de la PNL.

Declarația lui politică trebuie pusă în relație cu opinia lui  Kelemen Hunor care nu exclude organizarea unor alegeri anticipate. Pentru prima oară UDMR își nuanțează poziția. Văzând confrutarea dintre PNL și USR din interior, Kelemen Hunor își dă seama că este imposibilă o conciliere între cele două partide atâta vreme cât Florin Cîțu rămâne premier.

Ascensiunea USR pe prima poziție a dreptei politice suscită anumite analize de ordin sociologic și ideologic. Dan Barna și Dacian Cioloș nu au reușit să fixeze doctrinar partidul pe eșichierul politic intern. Drept pentru care mass media cataloghează formațiunea neomarxistă.

În al doilea rând USR PLUS nu are structuri teritoriale care să-l îndrituiască să râvnească la poziția de prim partid al dreptei din România.

Dar aceste inconveniente nu sunt de natură să împiedice o competiție dură între un PNL aflat la guvernare și un USR rămas în opoziție.

Dacă PNL acceptă o susținere parlamentară din partea PSD pentru a rămâne la guvernare, în mod automat  o parte a electoratul de dreapta nemulțumit de activitatea guvernului liberal se va îndrepta spre USR. 

În cel mai bun caz PNL și USR pot ajunge la un fel de balotaj. Asta presupune pierderea de către PNL a peste zece procente și urcarea USR PLUS cu peste 6-8 procente.

Mai apare un element care nu poate fi ignorat. În cazul în care aripa Orban, după congres, va fi marginalizată, dacă oamenii lui Orban vor fi scoși din funcții, reacția normală este plecarea din PNL.

În ultima perioadă Ludovic Orban s-a străduit să critice abandonarea de către gruparea lui Florin Cîțu a valorilor care au consacrat PNL. De aici până la acuzația de deviație de la linia și spiritul PNL nu este decât un pas.

Dacă este să se rupă, Ludovic Orban este destul de orgolios pentru a pretinde că el reprezintă adevăratul PNL.

Nimic nu este imposibil pe o scenă politică în mișcare. Dreapta parcurge una dintre cele mai dramatice crize de după 1990.  Guvernarea traversează o criză a cărei consecințe sunt greu de prevăzut. Lumea  întreagă este în plină criză și nimeni nu poate prevedea cum și când se va sfârși.

Printre ultimele îngrijorări ale oamenilor se află soarta USR PLUS sau ale PNL. Pot să-și scoată ochii, singurul lucru important este administrarea țării.

Întrebarea este dacă pot sau nu pot actualele partide de dreapta guverna România.

Aceeași întrebare este valabilă și pentru partea stângă. PSD își poate asuma guvernarea în caz că o să cadă guvernul Cîțu?

Și încă o întrebare: ce soluție propune președintele Iohannis?  Pe care tot USR PLUS se pregătește să-l suspende.

Germania, în aşteptarea unui miracol

Din când în când mai trebuie să privim şi în curtea vecinilor. Aflaţi la doi paşi de Ungaria, de regulă luăm ca reper preţurile din Ungaria, măsurile pe care le ia guvernul Orban, neîndrăznind să mergem mai departe, spre Austria, Germania, Franţa, Italia etc. Adică în ţări în care trăiesc şi lucrează zeci, sute de mii de români.

Cu bugetarii nu te pui!

După ce s-au certat puțin, mai mult de ochii lumii, PSD și PNL se văd obligate să-și reînnoiască promisiunile de a duce guvernarea până la capăt.