





Petru că s-a terminat aproape de încheierea ediţiei, pe scurt am scris şi ieri despre primul meci al României la Europeanul de handbal feminin. Azi revenim şi cu alte detalii.
Debut nefericit al naţionalei României la CE din Danemarca. După un joc în urma căruia doar portrait Dumanska poate fi remarcată printre tricolore, România a fost învinsă de Germania cu scorul de 22-19 (13-10). Începutul a fost catastrofal, tricolorele fiind conduse la un moment dat cu 8-2.
După pauză tricolorele au evouat ceva mai bine vreme de zece minute şi au reuşit să egaleze la 15. Dar au urmat apoi câteva greşeli copilăreşti în apărare şi atac şi Germania s-a distanţat pe tabelă, 19-15 (min. 44). La distanţarea Germaniei au contribuit şi cele patru eliminări din tabăra noastră, două dictate însă foarte uşor. Nu putem trece cu vederea nici ziua mai puţin fastă a Cristinei Neagu, 4 goluri din 14 şuturi la poartă. Dacă Neagu ar fi evoluat la o cotă mai ridicată cu siguranţă că rezultatul ar fi fost altul.
Marcatoarele României au fost Neagu 4 goluri, Buceschi 3, Laslo 3, Ostase 3, Subţirică Iovănescu 2, Dincă 1, A. Popa 1, Seraficeanu 1, Iuganu 1, iar pentru Germania s-au remarcat Naidzinavicius 4, Bolk 4, Maidhof 4.
În următorul meci, programat azi de la ora 17:00, România va întâlni Polonia. Partida va fi televizată direct de Digi Sport.
În celălalt meci al Grupei D, Norvegia – Polonia s-a încheiat cu scorul de 35-22.
Primele trei clasate din cele 4 grupe se vor califica în Grupele Principale, fază a competiţiei unde se va ajunge cu punctele acumulate cu celelalte două naţionale calificate din grupa preliminară.
Dacă va obţine calificarea din Grupa D, România va face parte din Grupa Principală II, acolo unde vor veni şi echipele din Grupa C (Olanda, Ungaria, Serbia, Croaţia – primele trei clasate).