Image 1
Image 2

Duminică, la Tășnad are loc Festivalul Naţional de muzică uşoară şi folk “Simbol”

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Duminică, 1 septembrie 2019, la Tăşnad are loc ediţia cu numărul 11 a Festivalului Naţional de muzică uşoară şi folk Simbol, eveniment organizat de Palatul Copiilor Satu Mare prin Clubul Copiilor şi Elevilor din localitate, cu sprijinul Consiliului Local.

Potrivit informaţiilor primite de la profesoara Daniela Moldovan, coordonatoare a evenimentului, la ediţia din acest an vor participa copii şi tineri din Satu Mare, Baia Mare, Harghita, Zalău, Cluj-Napoca, Bucureşti şi Ploieşti. Juriul este format din profesorul Călin Ionce, dirijor la Teatrul de Nord Baia Mare – preşedintele juriului, profesorul Puiu Mircea Câcu de la Palatul Copiilor Satu Mare, profesoara Ramona Marcu, care este fostă membră a Grupului Azur al Clubului Elevilor Tăşnad, şi Iulia Bălaj, solistă care are un palmares deosebit şi reprezintă în componenţa juriului elevii.

Grupurile din ţară sosesc la Tăşnad de sâmbătă, iar festivalul e programat să înceapă duminică, în 1 septembrie 2019, de la ora 11 la Cinematograful Unirea. Concursul se derulează pe mai multe secţiuni, muzică uşoară negative şi grupuri pe categorii de vârstă, muzică folk, grupuri şi solişti şi, nu în ultimul rând, solişti instrumentişti. Spectacolul de gală cu premierea câştigătorilor are loc la ora 18, iar publicul spectator se va putea bucura de programul susţinut de invitaţii Călin şi Nora, profesorul Călin Ionce (preşedintele juriului) şi Nora Deneş – profesoară la Liceul de Artă Baia Mare, fostă finalistă la Vocea României. Evenimentul va fi prezentat de Romina Cherecheş şi Robert Hudema.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with