Image 1
Image 2

Duminică biserica din Dindeștiu Mic își pomenește patronul ceresc

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Biserica Romano-Catolică, în 20 octombrie îl cinstește pe Sfântul Vendelin, protectorul crescătorilor de animale și a păstorilor.

Vendel, cunoscut și prin legendele sale ca Wendalin, Wandalin și Windilin, provenea dintr-o dinastie irlandezo-scoțiană. Viața lui datează din perioada de după Sfântul Patrick, când păgânismul încă avea un impact, iar misiunea Sfântului Bonifaciu și a adepților săi nu începuse încă pe continent.

Potrivit legendelor, prințul scoțian Vendel a dat de mic copil semne de evlavie și de interes față de cultura creștină, chiar și față de preoție, pe care tatăl său nu a văzut cu ochi buni. Pentru a distrage atenția fiului său de la studii, l-a încredințat să-și păzească turmele. În timpul pășunării oilor, în liniștea naturii, în inima sa a început să prindă din ce în ce mai mult dorința vieții de sihastru și de contemplare despre Dumnezeu. A decis să devină pustnic cât mai curând posibil, dar mai întâi a dorit să facă un pelerinaj în țara Sfântă și la Roma. A găsit șase tineri care și-au împărtășit intenția și au pornit cu el într-o călătorie. Au ajuns la Roma, dar din cauza războiului au fost nevoiți să renunțe la vizitarea țării Sfinte. Vendel și tovarășii săi s-au întors acasă, cerșind, trăind în liniștea pădurii, ca sihaștrii. Vestea lui s-a răspândit repede și țăranii au venit să-l vadă, să le binecuvânteze animalele bolnave, atribuindu-i numeroase minuni. Comunitatea sa a crescut atât de mare, încât a fost hirotonit preot și a fost ales stareț al mănăstirii Thole. După moartea sa, deasupra mormântului său a fost ridicată o mică capelă, iar ulterior în jurul acestuia s-a format orașul Sfântul Wendel. Ziua pomenirii sale a fost stabilit pe 20 octombrie.

În Dieceza Romano-Catolică de Satu Mare biserica din Dindeștiu Mic a fost sfințită în cinstea Sfântului Vendelin. Slujba de hram va fi oficiată duminică, în ziua sărbătorii, de a ora 11.30, predica fiind rostită de părintele Hársfalvi Ottó, vicarul general al Episcopiei Romano-Catolice de Satu Mare.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with

SFÂNTA LITURGHIE ARHIEREASCĂ LA MĂNĂSTIREA ROHIA

Slujba Parastasului pentru Î.P.S. Arhiepiscop Justinian

          Sâmbătă, 28 octombrie 2023, Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea Rohia a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar al Maramureşului şi Sătmarului, şi un sobor de 10 preoţi slujitori. După încheierea Sfintei Liturghii a fost oficiată anticipat slujba Parastasului la mormântul Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Justinian, de la a cărui trecere la Domnului se vor împlini luni, 30 octombrie 2023, şapte ani.