Asculta acest articol
Pentru a întâmpina aniversarea de 50 de ani, secția română a Teatrului de Nord a programat o premieră care se anunța interesantă și intensă, o tragedie a omului simplu în căutarea împlinirii, în vremuri de criză. Spectacolul, coerent și disciplinat, nu pare să-și fi atins încă potențialul real, presat cum a fost de evenimentele acelor zile.
“Of mice and men” este o nuvelă a prozatorului american John Steinbeck, publicată în 1937, adaptată doi ani mai târziu pentru cinema și jucată adesea în teatre, publicul român având un reper în spectacolul din anii ‘60 care i-a avut ca protagoniști pe Matei Alexandru, Florin Piersic și Emanoil Petruț. Versiunea sătmăreană regizată de Andrei Mihalache a beneficiat de un decor amenajat de Alexandru Radu.
Drumeți în calea lupilor lăuntrici
John Steinbeck și-a clădit un renume literar prin modul în care a observat și transmis drama Marii Crize a anilor ‘30 în SUA, ani în care o mulțime de mici fermieri ruinați au luat calea Vestului în speranța unui trai decent. Cunoscând din propria experiență felul de a vedea lumea și speranțele acestor oameni, scriitorul le-a valorificat în câteva cărți antologice. Cea mai celebră, “Fructele mâniei”, i-a adus premiul Nobel și a declanșat un uriaș scandal în țara sa. “Despre șoareci și oameni” abordează aceeași temă, cu mai multă empatie, dar fără a escamota problemele sociale care-i scufundă eroii într-un marasm unde ultima care moare e speranța.
Așadar, zilierii George și Lennie ajung la o fermă, la muncă. Inițial totul merge bine și visul lor de a avea ferma proprie pare tot mai aproape, până când Lennie, ușor retardat și fără să-și poată controla sentimentele și forța, comite încă un pocinog, ucigând o femeie din prea multă tandrețe, după ce mai muriseră sub mâna sa grea un șoricel și un cățel. George n-are ce să-i mai facă decât să îi ofere o moarte rapidă, ca eutanasierea unui câine imprevizibil care nu mai poate fi dresat.
Există în poveste o undă de fatalism care marchează destinele tuturor, fiecare plin de bune intenții în drumul spre iadul personal de care nu are scăpare, închiși fiind cu toții în propriile lor vise. Scena crucială a morții nefericitei doamne Curley pune degetul pe rană: suntem o lume de lupi singuratici și îi devorăm pe ceilalți încercând să îi integrăm în propria poveste despre cum ar trebui să fie viața. Homo homini lupus, zicea latinul. Pentru noi înșine și unii pentru alții.
Corect, dar nu complet
Mărturisim că aveam așteptări mari de la reîntâlnirea lui Andrei Mihalache cu drama, având în amintire “Jocul vieții și al morții” de Horia Lovinescu, de acum mulți ani. Din păcate, am asistat în seara premierei la un spectacol doar cuminte, corect, atingând prea puțin abisurile de disperare tăcută din text. Impardonabilă ne pare omiterea scenei schizofrenice a lui Lennie dinspre finalul nuvelei, care putea fi un moment mare, căci Andrei Stan s-a dovedit capabil să-și asume personajul, mai ales pe cale nonverbală. Iar cele trei spații de joc amenajate de scenograf creau premisele unei reușite mult mai impresionante.
Ciprian Vultur și-a dezvoltat o manieră proprie de joc și dicție din care nu mai iese de ceva timp și care aplatizează frământările lui George. Romul Moruțan are momente în care se apropie de patetismul lui Candy, cel care se agață de visul celor doi amici. Stelian Roșian se apropie și el de bonomia lui Slim, dar e greu de înțeles din jocul lui de ce George ar alege să plece tocmai cu el la final. Valentin Oncu, la debut, e un Curley cum scrie la carte, dar parcă ratează și el frustrările personajului, ca și Dorina Nemeș, o doamnă Curley prea reținută în interacțiunile cu oamenii de la fermă. Sorin Oros e o prezență vie în rolul șefului, Sergiu Tăbăcaru și Cristian But intră rezonabil în micile lor roluri, iar Cătălin Mareș face impresie în pielea negrului Crooks, fără să ajungă la obida lui ancestrală. Spectacolul poate, și ar trebui, să crească în următoarele jucări.
Fii primul care comentează