Image 1
Image 2

Dragomir susţine că un fost preşedinte al Camerei a beneficiat de sprijinul SRI

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Fostul angajat SRI Daniel Dragomir a indicat Comisiei SRI un fost preşedinte al Camerei Deputaţilor care a beneficiat de sprijinul SRI, prin intermediul „culoarelor media”, urmând a aduce probe în acest sens, a precizat, marţi, preşedintele Comisiei, Claudiu Manda.

 

„(Dragomir, n.r.) a dat exemple de persoane politice care au fost susţinute de SRI prin media, şi anume ordine date de cei din conducerea SRI, a indicat persoana care dădea ordine, a indicat persoana politică care a beneficiat de susţinerea aceasta. Săptămâna viitoare aduce probele care susţin acest lucru”, a spus Manda, după audierea lui Dragomir.

Potrivit Mediafax, Manda a spus că membrii Comisiei SRI au fost „şocaţi” la auzirea numelor invocate de Dragomir.

„Ne-au şocat numele. Persoana politică despre care Dragomir susţine şi va aduce probe în susţinea domniei sale că a beneficiat de susţinerea personelor şi instrumentelor pe care unii din angajaţi SRI le aveau la dispoziţie este un fost preşedinte al Camerei Deputaţilor. (…)Avea funcţia de preşedinte al Camerei”, a precizat Manda.

„(Dragomir, n.r.) a spus de persoane din conducerea SRI care au folosit acele culoare media despre care a făcut referire la televizor, dar spunea cum acele culoare media au fost folosite pentru a sprijini mediatic persoane politice, a dat exemplu, ne-a spus un nume. Aşteptăm la următoarea întâlnire dovezile şi probele”, a mai spus Manda.

El a arătat că Dragomir va fi audiat din nou săptămâna viitoare, marţi.

 

Dragomir susţine că mandatele de ascultare se întindeau pe 5 ani

 

Preşedintele Comisiei SRI, Claudiu Manda, a precizat, marţi, că fostul angajat SRI, Daniel Dragomir, a susţinut că mandatele de ascultare pentru fapte de terorism sau conexe se întindeau până la 5 ani, după care DNA solicita informaţii şi le folosea pentru a face acuzaţii de corupţie.

 

„Ne-am propus să înţelegem cum funcţiona mecanismul în interiorul SRI în ceea ce priveşte mandatele de ascultare pe presupuse fapte de terorism sau conexe, mandate care erau – spune domnul Dragomir – pe câte 6 luni, prelungite pe câte 3 luni, care duceau până la 5 ani de ascultare, după care aceste informaţii au fost solicitate de DNA şi folosite de DNA în acuzarea persoanelor de infracţiuni de corupţie”, a spus Manda, după audierea lui Dragomir de către Comisia SRI.

El a arătat că Dragomir a prezentat probe în acest sens şi a indicat mandatele.

„Ne-a explicat cum funcţionau lucrurile în perioada 2009-2013 şi unde ar trebui să verifice Comisia pentru a se edifica. S-a referit doar până în 2013”, a mai spus Manda.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

IFPLUS LUPTA ANTIDROG

Rafila anunță că se vor înființa mai multe centre antidrog în țară

Asculta acest articol Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a transmis, duminică, pe Facebook, un mesaj de sprijin pentru victimele consumului de…...

This content is for IZ Plus Lunar, IZ Digital+Print, IZ Duminica si IZ Plus 1 An, IZ Plus si Ziarul Digital 1 An, IZ+ si IZ PDF Lunar, IZ+ si IZ PDF 1 An, IZ+ si IZ PDF 3 luni, IZ+ si Tiparit si PDF Lunar, IZ+ si Tiparit si PDF 1 An, IZ+ si Tiparit si PDF 3 Luni, IZ+ si PDF <35 1 Luna, IZ+ <35, IZ PLUS ANUAL, and IZ PLUS 3 LUNI members only.
Log In Join Now