Image 1
Image 2

Dragnea reduce nivelul amenzilor din Legea defăimării

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, vineri, că va elimina, în Camera Deputaţilor, criteriul defăimării pe criterii de apartenenţă politică şi de avere din Legea defăimării pe care a iniţiat-o, pentru a elimina riscurile de “interpretare greşită”, şi va diminua cuantumul amenzilor.

Dragnea a susţinut că a urmărit cu foarte mare atenţie toate observaţiile care au apărut în spaţiul public şi a precizat că “această lege nu a fost gândită ca un mijloc de cenzură”, ci ca un mijloc legal pentru “demnitatea umană”.

“Spiritul legii nu a fost de a proteja în vreun fel partidele politice sau oamenii politici de critici, dar pentru a elimina orice risc, care într-adevăr poate apare, ca cineva vreodată să folosească această prevedere pentru a-şi proteja partidul sau acţiunile, această noţiune va fi scoasă din lege”, a spus Dragnea, citat de Mediafax.
Liderul PSD a susţinut că va elimina, printr-un amendament, şi criteriul privind averea, din aceleaşi considerente. Liviu Dragnea spune că nu vrea ca obiectivele legii sale să fie interpretate greşit, şi tocmai de aceea va cere şi diminuarea amenzilor pentru defăimare, astfel încât acestea să rămână “la nivel simbolic”.

1 comentariu

  1. Aceasta lege dragonica vine din partea unui condamnat pe nume Liviu Dragnea !. Dar ce facem cu libertatea de gandire si de exprimare garantata si aparata de legislatia UE la care legislatia romaneasca este subordonata ?.Dar promisiunile (minciunile) neonorate din campania electorala cum ar trebui interpretete nu ca o autodefaimare a candidatului care prin asemenea metode a castigat un post foarte bine platit din banii publici ?.
    Autodefaimarea care aduce atingere interesului public de ce nu se amendeaza ?.

Lasă un răspuns

Connect with

Mircea Govor la sectia de vot

PSD SATU MARE

Alegeri județene, în 27 ianuarie

Marți, 10 ianuarie, la PSD Satu Mare a avut loc ședința Biroului Județean, unde s-a stabilit data alegerilor județene și condițiile de depunere a candidaturilor pentru funcția de președinte al Organizației Județene.