Image 1
Image 2

Dragnea: Iohannis, cel mai mare mut pe care l-a dat politica românească

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Liderul PSD a apărut la “Via a Satului” pentru a doua duminică la rând. Unii membri CNA consideră că Dragnea și postul public de televiziune forțează limitele legii

Pentru a doua duminică la rând Liviu Dragnea, președintele PSD și al Camerei Deputaților, a folosit emisiunea TVR “Viața Satului” pentru a se adresa oamenilor de la țară, fermierilor în mod special. Unii membri CNA consideră că astfel Dragnea și TVR forțează limitele legii.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, în emisiunea “Viaţa Satului” de la TVR 1 difuzată duminică, mai multe măsuri care să vină în sprijinul fermierilor şi al crescătorilor de ovine, printre care eliminarea impozitului pe subvenţia agricolă, reglementarea unui impozit pentru zilieri, care să fie achitat o dată pe an, dar şi un ajutor de 200 de lei.

Dragnea și Daea față cu oierii

În cadrul emisiunii, Liviu Dragnea şi Petre Daea au avut o întâlnire cu crescători de ovine din zona Sibiului şi a discutat cu aceştia principalele probleme cu care se confruntă.

Astfel, liderul PSD le-a spus că în ceea ce priveşte zilierii fermierii vor plăti un impozit o dată pe an, conform unei grile care va fi stabilită de Ministerul Agriculturii.

O altă măsură anunţată de liderul PSD este legată de eliminarea impozitului pentru orice subvenţie agricolă.

“Am mai vorbit despre subvenţii. Veniturile din păşuni, din fâneţe, care nu merg la primării, celelalte, să nu fie considerate venituri impozabile şi subvenţia să nu mai fie impozitată. Adică impozitul pe subvenţie, tot ce înseamnă subvenţie agricolă în România să fie eliminat şi banii ăştia să rămână la fermieri, 800-900 de milioane de euro care rămân la fermieri înseamnă un efort care merită şi cu care oamenii ăştia se dezvoltă în continuare”,  a explicat liderul PSD.

Membru CNA: TVR s-a întors în 1990

Dorina Rusu, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului, a transmis că apariţia lui Liviu Dragnea la emisiunea “Viaţa Satului” de la TVR este cea mai gravă sfidare a legii din partea televiziunii publice şi că va cere ca acest caz să fie discutat cu prioritate de for.

Nu este prima dată când emisiunea “Viaţa satului” este folosită în campania electorală, a mai scris Dorina Rusu, “dar de această dată sfidarea legii depăşeşte orice limită. TVR a redevenit ceea ce era în 1990, când slujea interesele FSN”.

Dragnea: Cel mai mare mut face gălăgie

Liderul PSD Liviu Dragnea a spus, duminică, în discursul susţinut la mitingul PSD de la Târgovişte, că preşedintele Klaus Iohannis este cel mai mare mut pe care l-a dat politica românească, iar acum a început să facă gălăgie, susţinând că acesta a realizat industria urii, dezbinarea între români şi afirmând că şeful statului nu îşi poate iubi ţara.

Dragnea a declarat duminică, la mitingul electoral de la Târgovişte, că Iohannis nu are un proiect de ţară sau vreun gând bun pentru România. “El şi ai lui fac gălăgie pentru a acoperi un sunet care începe să se audă din ce în ce mai tare. Este sunetul creşterii economice, este sunetul scos de motoarele industriei şi agriculturii”, a spus Dragnea.

Liderul PSD a afirmat că Iohannis a realizat industria urii, dezbinarea între români. “Şi Iohannis a realizat ceva în industrie. Industria urii. Ura între români, dezbinarea şi războiul români între români. Pentru că acest om nu îşi poate iubi ţara. De ce credeţi că chiar dacă institutele din România, instituţiile străine au arătat care e creşterea economică a României, a doua din Europa, al treilea an, peste 5% creştere economică, peste 3.000 de lei salariul mediu net… De ce credeţi că ei în continuare, el şi ai lui stau în gură cu cifrele mincinoase? Pentru că şi-ar dori ca România să o ducă rău, doar să nu aibă dreptate PSD-ul”, a afirmat Dragnea.

Dragnea crede că ne confruntăm cu un război securist dus de Iohannis, pe care PSD nu l-a dorit, dar este obligat să-l ducă. El susţine că PSD a început demascarea maşinăriei de poliţie politică.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with