Image 1
Image 2

Două proiecte de hotărâre au căzut la vot în Consiliul Judeţean

Sedinta Consiliul Judetean
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Consiliul Judetean sedinta
Consiliul Judetean sedinta

Grupul consilierilor PNL a cerut demisia de onoare a vicepreşedintelui Mircea Govor

Ultima şedinţă ordinară a Consiliului Judeţean (CJ) Satu Mare a avut loc miercuri, 23 decembrie, începând cu ora 12, în Sala mică de şedinţe.

Pe Ordinea de zi au fost propuse 9 proiecte de hotărâre şi ultimul punct, “Diverse”. Proiectele votate apoi, cu două excepţii, prevedeau modificarea bugetului consiliului şi al unor instituţii subordonate, modificarea Regulamentului de organizare a concursului “Cea mai curată şi bine gospodărită comună” şi altele aferente bunei funcţionări a CJ.

Şedinţa a fost prezidată ca de obicei de preşedintele CJ, Adrian :tef, şi a fost una operativă, consilierii nu au zăbovit prea mult la niciunul dintre proiectele dezbătute. Două dintre ele însă, cel cu numărul 4 privind rectificarea bugetului SC Palat Jud SRL, respectiv cel cu numărul 9, privind aprobarea unor funcţii din cadrul aparatului de specialitate, au fost respinse cu 14 voturi contra şi 13 pentru.

Bugetul judeţului a fost rectificat la 256,34 milioane lei

“Se aprobă bugetul local al Judeţului Satu Mare la nivelul sumei de 256.346,04 mii lei atât la partea de venituri cât şi la partea de cheltuieli”, se spune în hotărârea numărul 2. Au fost rectificate bugetele mai multor instituţii subordonate CJ şi suplimentate fondurile unor proiecte.

Prin hotârărea cu numărul 8, au fost aduse modificări Regulamentului “Cea mai curată şi bine gospodărită comună din judeţul Satu Mare”.

După votarea proiectului cu numărul 5 privind aprobarea cumpărării unei clădiri de pe strada Titu Maiorescu nr. 23 necesară Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU)  “Someş” Satu Mare pentru sediul inspectoratului integrat, inspectorul şef al acestuia, col. Gheorghe Dan, a ţinut să explice consilierilor importanţa hotărârii şi a transmis tuturor sătmărenilor Sărbători fericite.

PNL cere demisia sau suspendarea lui Mircea Govor din funcţia de vicepreşedinte

Alexandru Panea, în numele grupului PNL, a solicitat o interpelare pe care a făcut-o la “Diverse”, în cadrul căreia a citit un text semnat de colegii săi prin care aceştia au cerut demisia de onoare a vicepreşedintelui Mircea Govor. În text se spune că, pentru că acesta şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene a PSD, dar nu şi din cea de vicepreşedinte CJ, înseamnă că “este mai important partidul decât interesul sătmărenilor”. De asemenea, consilierul PNL Adrian Cozma a spus că “pe noi nu ne interesează dacă este sau nu vinovat, ci dacă pentru PSD nu e bun, de ce e bun pentru Consiliul Judeţean?”

Solicitarea grupului PNL a fost calificată de către reprezentantul grupului PSD, Ioan Viman, drept “politică şi cu iz electoral şi propagandistic” şi a spus că, atâta timp cât în cazul respectiv nu există o sentinţă definitivă, cel încriminat de către liberali beneficiază de prezumţia de nevinovăţie. “Văd că în politica românească nu putem fi numai adversari politici şi să avem relaţii colegiale, ci numai unele de ură şi duşmănie”, după cum s-a exprimat. Vorbitorul a mai reproşat grupului PNL faptul că nu are răbdare să existe o sentinţă a instanţei, nu ia în considerare faptul că suntem în pragul Crăciunului, atunci  când ar trebui să fim mai buni.

La finalul replicilor între cele două grupuri, şeful compartimentului Juridic al CJ, Marius Mândruţ, a explicat situaţia vicepreşedintelui. Acesta a spus că, în momentul în care prefectura va primi o adresă oficială privind măsura arestării, prefectul va putea dispune suspendarea din funcţie a lui Mircea Govor.

După ce toţi liderii grupurilor politice au transmis unii altora şi apoi sătmărenilor sărbători fericite, şi preşedintele :tef a transmis locuitorilor judeţului urări de sănătate, Crăciun fericit şi un An Nou cu bucurii.

Petrecere de  Revelion în Centrul Nou

După şedinţă, preşedintele Ştef şi primarul municipiului Satu Mare, dr. Dorel Coica, au ţinut să informeze locuitorii municipiului reşedinţă de judeţ că cele două instituţii pe care le conduc organizează şi în acest an o petrecere de Revelion în Centrul Nou. Programul va începe în 31 decembrie la ora 21.30, vor susţine recitaluri DJ sătmăreni, Tabani Istvan şi Puya, iar la ora 24 participanţii vor putea admira un foc de artificii, “mai frumoase decât cele de anul trecut”, după cum a precizat primarul.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with