Doi poliţişti tineri, cercetaţi de Parchet pentru delapidare şi bişniţă cu case

Scris de I. Z., 29 noiembrie 2022 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »
Sediu IPJ

Sediu IPJ

Doi poliţişti tineri, fraţi, unul angajat la Biroul Ordine Publică al Poliţiei Municipiuliui Satu Mare şi unul la Poliţia Livada, au intrat în vizorul procurorilor sătmăreni în urma unor activităţi incompatibile cu funcţia pe care o deţineau.

Pe această temă am primit un comunicat de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare:

 

Procuror Cojan Corina, purtător de cuvânt în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

La nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, este înregistrat un dosar penal în care se efectuează cercetări faţă de două persoane, având calitatea de agenţi de poliţie în cadrul I.P.J. Satu Mare, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, prevăzută de art. 12 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. şi  delapidarea, prevăzută de art. 295 alin. 1 C.pen.

În fapt, se reţine că persoanele în cauză:

În perioada 2020-2022 au construit în vederea vânzării, în nume personal, mai multe imobile pe raza jud. Satu Mare şi au obţinut foloase patrimoniale necuvenite, constând în diferenţa dintre suma cu care înstrăinau aceste imobile şi suma declarată ca fiind valoarea pe care o avea imobilul după construire, acte incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care aceştia o îndeplineau. De asemenea, în perioada de referinţă, aceştia au administrat, în fapt, societăţi comerciale şi au desfăşurat activităţi în numele acestora precum cumpărarea de materiale de construcţii; angajarea de personal şi coordonarea acestuia; încheierea de contracte cu diferite societăţi având ca obiect comercializarea şi vânzarea de materiale de construcţii în vederea construirii şi vânzării imobilelor. Totodată, în scopul efectuării activităţilor anterior menţionate, persoanele în cauză au efectuat deplasări cu autospecialele de poliţie cu care erau planificaţi în serviciul de patrulare şi s-au deplasat, în timpul programului de serviciu, fie la depozite de materiale de construcţii, fie la imobilele aflate în construcţie.

            În cursul zilei de 28.11.2022 au fost puse în executare un număr de patru mandate de percheziţie domiciliară, emise de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Satu Mare. În prezent faţă de persoanele în cauză s-a dispus luarea măsurii reţinerii pe o durată de 24 de ore.

            Ca urmare a faptului că persoanele în cauză au calitatea de agenţi de poliţie în cadrul I.P.J. Satu Mare, urmărirea penală a fost efectuată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare, cu sprijinul Direcţiei Generale Anticorupţie.

            Precizăm că activităţile procesuale efectuate în cursul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de procedură penală şi au drept scop administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale, precum şi a prezumţiei de nevinovăţie.

Abonează-te acum Online!
Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

Tastează numerele care apar! Exemplu: 7 5 unu şapte = 7517