Image 1
Image 2

Doi bărbaţi din Pomi au leşinat într-o fântână

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Din păcate, unul dintre ei a decedat

 

Joi dimineaţă, 6 septembrie, doi bărbaţi au coborât într-o fântână din localitatea Pomi situată în curtea unei case aflate la

ieşirea spre Borleşti. Ei intenţionau să o cureţe, dar la un moment dat sătenii care erau afară nu au mai primit niciun semnal de la ei.

Astfel că la faţa locului au fost chemaţi pompierii în ajutor. În jurul orei 10, pompierii au reuşit să-l scoată pe primul bărbat.

După câteva minute a fost scos şi al doilea bărbat, în vârstă de aproximativ 32 de ani, în stare de inconştienţă, în stop cardiorespirator şi cu hipotermie. A fost transportat la UPU cu manevre de resuscitare executate în ambulanţă. Din păcate, nu a supraviețuit.

Pe adresa redacţiei am primit următorul comunicat de la ISU Satu Mare:

“Astăzi, la ora 08:56, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Someş” al judeţului Satu Mare a fost solicitat să intervină pentru extragerea a două persoane dintr-o fântână din curtea unei gospodării din localitatea Pomi.

Din primele informaţii, cele două persoane executau acţiuni de curăţare a fântânii şi nu au mai comunicat cu persoanele de la suprafaţă. Solicitarea la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 a fost făcut de către proprietarul fântânii.

La faţa locului s-au deplasat echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Satu Mare cu o autospecială de descarcerare şi două ambulanţe SMURD şi un echipaj medical cu o ambulanţă aparţinând Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

Pompierii militari, cu ajutorul echipamentelor speciale de coborât în fântâni, au reuşit extragerea pe rând a celor două victime din fântâna care avea o adâncime de 9 metri şi diametrul de 1 metru. Prima persoană, un bărbat în vârstă de 42 a fost extras în stare de conştienţă şi transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe cu ambulanţa aparţinând S.A J. Ce-a de-a doua persoană, un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost extras în stare de inconştienţă, în stop cardiorespirator, cu hipotermie. Acesta a fost preluat de către echipajul cu medic care încadra ambulanţa SMURD, fiind transportat cu manevre în curs de resuscitare la Unitatea de Primiri Urgenţe Satu Mare. Intervenţia de extragere a celor două victime a durat aproximativ 20 de minute.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Someş” al judeţului Satu Mare recomandă cetăţenilor respectarea regulilor generale pentru curăţarea sau dezinfecţia fântânilor, verificarea vicierii aerului sau a lipsei oxigenului din fântână şi executarea acestor tipuri de lucrări doar cu persoane special pregătite şi autorizate în acest sens.”

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with

Se fac stropiri la Satu Mare

INFORMARE

ATENȚIE! Se fac stropiri la Satu Mare

SC Coral Impex srl, în calitate de prestator de servicii de deratizare, dezinsecție, dezinfecție, în baza acordului cadru de servicii nr. 107-12744/26.02.2021 și a contractului subsecvent de prestări servicii nr. 112-18855/22.03.2024, încheiat cu municipiul Satu Mare.