Image 1
Image 2

Doar 27% dintre români au beneficiat de creşteri salariale, majoritatea până în 5%

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Doar 27,7% dintre români au beneficiat de majorări salariale pe parcursul acestui an, 47,1% dintre aceştia au beneficiat de creşteri de salarii de până la 5%, iar 36,8% – de majorări între 5% şi 10%, rezultă dintr-un sondaj realizat de CEC Bank în parteneriat cu comparatorul bancar FinZoom.ro.
La întrebarea dacă au beneficiat de creşterea salariului de la începutul anului, 61,6% dintre respondenţi au precizat că nu au beneficiat de majorări salariale, 27,7% au spus că salariile le-au crescut, în timp ce 10,6% au ales să nu răspundă la întrebare.
Sondajul a fost realizat în luna octombrie iar de majorări salariale au beneficiat în special cei cu câştiguri peste medie şi studii superioare.
După nivelul salariilor, 45,2% dintre respondenţii cu venituri lunare peste 10 000 de lei au beneficiat de majorări salariale, în timp ce pe segmentul celor cu venituri între 2.500 şi 5.000 de lei lunar ponderea este de 34,5%, iar în cazul celor cu salarii mici, sub 2.500 lei/lună, ponderea celor care au beneficiat de majorări este de doar 20,7%.
În funcţie de studii, 38,6% din cei cu studii post-universitare au beneficiat de indexări ale salariilor, 28,4% – din cei cu studii superioare, în timp pe pe segmentul celor cu studii medii – 28,4% au beneficiat de majorări de salarii.
Datele sondajului arată că 47,1% dintre respondenţi afirmă că procentul de majorare a fost de până în 5% şi doar 5,1% au beneficiat de majorări cu peste 20% a salariilor. Alţi 36,8% spun că au primit între 5-10% în plus la salariu şi 10,9% susţin că salariul le-a fost mărit cu sume între 10-20%.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with