Asculta acest articolDe dragul disputei în sine PNL şi PSD, şi după ele şi restul partidelor, au opinii diferite privitoare la data alegerilor. Dacă partidul X consideră 4 decembrie data cea mai potrivită, partidul Y argumentează că alegerile ar trebui să aibă loc în 11 decembrie. UDMR şi PMP au ajuns în mod separat la concluzia că alegerile obligatoriu trebuie să fie organizate în 11 decembrie. Că vor fi la sfârşitul lunii noiembrie, în 4 sau 11 decembrie alegătorului îi este totuna. Va vota la fel, indiferent de dată, sau nu va vota deloc. Din acest circ pentru nimic este de reţinut faptul că partidele nu sunt capabile să ajungă la o înţelegere minimală nici pentru cele mai mărunte probleme.
Ultimul cuvânt în chestiune îl va avea guvernul. Întreaga responsabilitate a organizării alegerilor cade în sarcina lui. Tot guvernul va răspunde şi de modul în care se vor organiza alegerile în străinătate. De prezenţa la vot în străinătate depinde în mare măsură rezultatele. Dacă se admite că sunt câteva milioane de români plecaţi din ţară, iar prin strădania guvernului Cioloş acestora li se vor crea condiţii să voteze înseamnă că PNL va obţine rezultate mai bune decât PSD. Diasporei, după cum se ştie, i se arogă meritul de a-l fi făcut preşedinte pe Klaus Iohannis. Dacă este adevărat şi cum preşedintele este asociat politic cu PNL, rezultă că şi la alegerile parlamentare aceeaşi diaspora va vota cu partidul lui Iohannis.
Ce se va întâmpla în cazul în care PNL câştigă suficient pentru a forma o majoritate cu aliaţii săi previzibili, nu este greu de ghicit. Dacian Cioloş rămâne în continuare în fruntea guvernului urmând ca miniştri să fie desemnaţi din rândul partidelor care formează majoritatea. Problemele majore vor apărea în cazul în care PNL nu reuşeşte să coaguleze în jurul lui destule partide. În sensul acesta trebuie interpretată invitaţia lansată de Călin Popescu Tăriceanu UDMR-ului de a se alătura alianţei PSD-ALDE. Ar urma să mai fie invitat şi PMP şi majoritatea este ca şi făcută. Sigur, sunt tot felul de declaraţii vitejeşti. Cutare partid se aliază cu oricine cu excepţia altui partid.
În politică nu există prietenii eterne şi nici duşmănii veşnice. Fiecare partid vânează oportunităţi de moment. De dragul puterii, sub pretextul interesului naţional, este posibilă orice alianţă. La fel cum este posibilă orice ruptură. Să-l luăm, de pildă, pe Tăriceanu. Aşa cum el a invitat UDMR-ul la o colaborare, la fel UDMR poate invita ALDE să intre la guvernare alături de PNL, invocând necesitatea unui guvern de dreapta. PSD a mai trecut prin perioade în care a fost total izolat. La alegerile prezidenţiale PSD rămâne întotdeauna singur. Electoratul de stânga are o limită care, din fericire, nu trece de 50%. Partidele aşa-zis de dreapta, au un electorat ce trece de jumătate. Acelaşi electorat care votează mereu cu candidatul prezidenţial de dreapta, poate forţa partidele care se pretind de dreapta să intre într-o alianţă pentru formarea unei majorităţi. ALDE, insistând prea mult pe alianţa cu PSD, s-ar putea să creeze un efect invers, să supere electoratul, şi să nu mai intre în parlament. Fostul partid a lui Teodor Meleşcanu, ApR, a obţinut la localele din 2000 un procent de peste 10%, dar la parlamentare a realizat sub 2%. Nu este obligatoriu ca rezultatele de la locale să se repete şi la parlamentare. Surprize se pot ivi pentru toate partidele. Teoretic, dacă se prezintă la vot un număr foarte mare de români din străinătate, apare riscul ca UDMR să nu facă 5%. Şi atunci ce a câştigat PNL la vamă, a pierdut la pod.
