Image 1
Image 2

Directorul Unifarm, sub control judiciar pentru că ar fi pretins mită de 760.000 de euro în pandemie

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Directorul general al Unifarm, Ionel Eugen Adrian a fost plasat sub control judicar fiind acuzat de luare de mită, abuz în serviciu cu obținerea de foloase necuvenite, complicitate la trafic de influență., instigare la fals intelectual, folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane. acesta ar fi produs un prejudiciu de 2.380.000 lei în patrimoniul Companiei Naționale Unifarm SA și ar fi pretind 760.000 euro pentru atribuirea unui contract. Dosarul este instrumentat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Secția de Combatere a Corupției.

Potrivit procurorilor, directorul Unifarm ar fi negociat cu un intermediar, iar acesta din urmă a cerut de la societatea furnizoare 18% din valoarea contractului. Pentru că banii n-au ajuns la directorul Unifarm, Ionel Eugen Adrian ar fi reziliat contractul. au fost livrate 1.000 milion de măști neconforme. Acesta nu-și mai poate exercita funcția de director general și nici de membru al consiliului de administrație

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with