Image 1
Image 2

Directorii de şcoli sunt nemulţumiţi de evaluarea făcută de Inspectoratul Şcolar

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Liderii sindicali din învăţământ se eschivează de la exprimarea unui punct de vedere

În fiecare an, inspectoratele şcolare evaluează directorii instituţiilor de învăţământ. Nu altfel s-au petrecut lucrurile şi în judeţul Satu Mare, unde, evaluarea directorilor de şcoli s-a încheiat de curând.

Problema este că unii directori, nemulţumiţi de modul în care s-a desfăşurat evaluarea, s-au adresat redacţiei ziarului nostru, unul în scris, iar alţii verbal. Nu vom divulga numele lor, confidenţialitatea surselor fiind o regulă elementară a jurnalistului. (Altfel, am rămâne fără informaţii de primă importanţă).

De ce au fost nemulţumiţi cel puţin unii directori?

Din sesizarea primită la redacţie rezultă că directorii consideră incorecte ca metodologie acele chestionare realizate în şcoli deoarece, în opinia lor, răspunsurile trebuiau semnate. “Chestionare anonime s-au dat pentru directori, pentru oameni cu concurs. Se pune problema dacă aceste chestionare sunt sau nu legale şi dacă au fost sau nu consultate sindicatele”, scrie în sesizare. Ei se întreabă dacă sunt la modă anonimele, ca SRI cu înregistrările şi dacă se încurajează o activitate stil DNA. “Suntem profesori, avem o verticalitate. Cine a aprobat aşa ceva? Sindicatul ştie de aşa ceva? Nemulţumiţi sunt directorii, unii chiar dezamăgiţi”, sunt alte probleme şi întrebări ridicate de directori.

Liderii sindicali din învăţământ se eschivează

Pe această temă, am solicitat informaţii de la liderii de sindicate reprezentative din învăţământul sătmărean, respectiv de la Ioan Drăgan, preşedintele Sindicatului Învăţământ Preuniversitar şi Victor Oprea, preşedintele Sindicatului Liber din Învăţământ Satu Mare. Deşi le-am trimis conţinutul unei reclamaţii scrise, ambii lideri sindicali s-au eschivat de la a prezenta un punct de vedere. De la Ioan Drăgan am primit următorul răspuns: „Nu am sesizări concise. Probabil este vorba de metodologiile de evaluare pentru acordarea calificativelor”. De la Victor Oprea nu am primit decât …tăcere.

Opinia inspectorului şcolar general

Într-o discuţie avută cu Călin Durla, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean, interlocutorul a precizat următoarele: „faptul că un director a obţinut postul prin concurs nu înseamnă că nu poate fi înlocuit în cazul în care nu-şi duce la îndeplinire atribuţiile”. De asemenea, şeful ISJ a adăugat că dacă ar fi solicitat în chestionare semnate informaţii de la profesori, acele informaţii nu ar fi fost sincere, de teamă că şeful lor (directorul) „i-ar persecuta timp de 4 ani”.

Răspunsul scris al ISJ

Iată şi răspunsul scris al inspectorului şcolar general.
„Răspuns sesizare evaluare directori
Evaluarea anuală a activităţii manageriale, desfăşurate de directorii şi directorii adjuncţi din unităţile de învăţământ preuniversitar, realizată de inspectoratul şcolar, conform unei metodologii elaborate de Ministerul Educaţiei Naţionale, este prevăzută de art. 92 alin (2/1) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare.
Pentru anul şcolar 2016-2017, metodologia privind evaluarea anuală a activităţii manageriale desfăşurate de directorii şi directorii adjuncţi din unităţile de învăţământ preuniversitar este aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 3623 din 11 aprilie 2017.
Una dintre etapele evaluării se realizează conform unei proceduri de evaluare şi a unui calendar de desfăşurare a evaluării stabilite de inspectoratul şcolar, în această etapă realizându-se consultări cu personalul didactic şi nedidactic al şcolii, organizaţia sindicală din şcoală, autorităţile locale şi directorul unităţii de învăţământ în cazul evaluării directorului adjunct (reglementare prevăzută în art. 4 alin. (1) lit. b din metodologia elaborată de MEN). Prin procedura de evaluare, inspectoratul şcolar stabileşte instrumentele de evaluare, fişe, chestionare, rapoarte tip etc. (reglementare prevăzută în art. 13 alin (1) din metodologia elaborată de MEN).
În acest context, Inspectoratul Şcolar Judeţean Satu Mare a elaborat procedura de evaluare şi calendarul de desfăşurare a evaluării pentru directorii şi directorii adjuncţi din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat din judeţ. Procedura prevede, în cadrul evaluării de etapă, aplicarea de chestionare de evaluare a activităţii manageriale, în perioada 12-30 iunie 2017, prin care îşi exprimă părerea personalul didactic, didactic auxiliar, personalul nedidactic, organizaţia sindicală şi reprezentanţi ai comunităţii locale. Răspunsurile la chestionare au caracter confidenţial şi sunt prelucrate de inspectorii şcolari, care realizează în aceeaşi perioadă şi inspecţia tematică teritorială referitoare la respectarea şi aplicarea prevederilor legale privind încheierea situaţiei şcolare la sfârşitul semestrului al II-lea”.
În anexă, interlocutorul ne-a trimis şi un exemplar din Metodologia privind evaluarea anuală a activităţii manageriale desfăşurate de directorii şi directorii adjuncţi din unităţile de învăţământ preuniversitar.

Rezultatul evaluării

Tot în metodologie se prevede că evaluarea cuprinde trei etape, începe printr-o autoevaluare şi se finalizează prin acordarea unui calificativ anual sau pentru perioada aferentă exercitării funcţiei de conducere.
Rezultatul evaluării se va concretiza tot prin acordarea calificativului, dar pentru menţinerea funcţiei nu mai este obligatoriu cel mai mare punctaj. Cadrele didactice care vor obţine 85 – 100 de puncte vor avea calificativul „foarte bine“, iar cele care vor avea între 70 şi 84,99 puncte vor primi calificativul „bine“. În ambele situaţii, efectul este de menţinere în funcţia de conducere. Pentru 60 – 69,99 puncte, comisia de evaluare va da calificativul „satisfăcător“, menţinere pe funcţie şi monitorizare, precum şi o reevaluare la un interval de trei-şase luni. Managerii vor pierde contractul de management sau nu vor mai fi numiţi cu detaşare în interesul învăţământului decât în cazul calificativului „nesatisfăcător“, care se acordă pentru 60 de puncte. Noile reguli de evaluare nu se vor aplica însă pentru anul şcolar în curs, ci abia din anul şcolar următor.

3 comentarii

Lasă un răspuns

Connect with