Image 1
Image 2

Diplome DSD I pentru elevii Colegiului Naţional „Doamna Stanca”

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Luni, 16 octombrie, a avut loc la Colegiul Naţional „Doamna Stanca” Satu Mare festivitatea de premiere a elevilor care au susţinut anul şcolar trecut examenul DSD I – Deutsches Sprachdiplom der Kultusministerkonferenz I.


Colegiul este unul dintre cele trei instituţii de învăţământ preuniversitar din judeţ, singurul cu predare în limba română, acreditat ca centru de competenţe lingvistice pentru limba germană, oferind astfel elevilor certificate recunoscute internaţional în urma susţinerii unui examen de limba germană.
Printre invitaţii la festivitate se numără inspectorul şcolar general Călin Durla şi directoarea adjunctă Cristina Gherman, iar invitatul de onoare al festivităţii este Excelenţa Sa Consulul Germaniei la Timişoara, domnul Rolf Krautkrämer, care împreună cu domnul Dietrich Arens, reprezentant al ZfA (Zentrum für Auslandsschulwesen) – Centrul pentru şcolile germane din străinătate, le-au înmânat elevilor diplomele DSD I.
Pentru a obţine aceste diplome, elevii s-au pregătit intens şi au realizat proiecte sub îndrumarea profesorilor lor, dr. Aniţaş Tünde şi Hégetö Enikö. Elevii au fost evaluaţi, verificându-se nivelul lor de cunoştinţe la cele patru competenţe: citire, scriere, ascultare şi vorbire. Pentru elevii Colegiului Naţional „Doamna Stanca”, participarea la examen este gratuită, iar diploma obţinută este recunoscută internaţional, valabilă permanent şi poate fi folosită pentru studii şi angajare.
Anul şcolar curent, o nouă generaţie de elevi va participa la aceste examene şi îşi va îmbogăţi portofoliul cu o diplomă de limbă germană DSD I.
Informaţiile ne-au fost transmise printr-un comunicat de presă semnat de directoarea Anna-Maria Maruşca.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with