Asculta acest articolAparent întreaga Românie gravitează în jurul unei singure probleme, sunând ca un proiect despre o armă secretă, numit OUG-13 şi OUG-14. După ce majoritatea parlamentară PSD-ALDE a reuşit să-şi impună guvernul, semnând şi un protocol de susţinere parlamentară cu UDMR, părea că nimic nu-i mai stă în cale. Supralicitându-şi puterea, când nici nu se uscase cerneala pe jurământul de la Cotroceni depus de miniştri în faţa preşedintelui, la o şedinţă de guvern prelungită până-n miez de noapte au trăznit o ordonanţă de urgenţă.
Punctul sensibil al acestui act normativ a fost stabilirea unui prag pentru prejudiciul adus unei instituţii în urma unui abuz în serviciu. Cum Liviu Dragnea avea un proces exact pe această speţă, cu un prejudiciu fixat la aproximativ o sută de mii de lei, s-a dedus că Ordonanţa de urgenţă nr. 13 pe 2017 a fost emisă pentru salvarea preşedintelui PSD, Liviu Dragnea. Şi a început nebunia. Oamenii au ieşit în stradă, protestele s-au extins în marile oraşe, mass media a tocat zi şi noapte subiectul. Scandalul s-a internaţionalizat, România devenind un fel de vedetă, un exemplu de atitudine civică.
Reacţiile nu au întârziat să apară. Cei vizaţi de proteste, clasa politică în ansamblu, guvernul PSD-ALDE şi tot ceea ce cuprinde termenul de corupţie politică, au început să reacţioneze. S-au pus în discuţie în primul rând articolele neconstituţionale din Codul penal şi codul de procedură, apoi modul în care s-au făcut dosarele de corupţie. Atacurile la adresa DNA au fost dure, fără menajamente. Au ieşit la iveală câteva înregistrări cu procurori DNA şi s-a concluzionat că toate dosarele au fost făcute prin încălcarea legii, cu rea credinţă, prin abuz.
Exact tipurile de acuzaţii privind abuzul în serviciu care li se aduceau până acum celor anchetaţi de procurori li se aduc acum celor care cercetau abuzurile în serviciu. Controlorii sunt la rândul lor cotrolaţi. Dar oare aşa trebuie să funcţioneze justiţia? Aceasta este întrebarea care frământă societatea românească. Se aduc grave prejudicii de imagine unor instituţii fundamentale. Ultimul bastion al luptei anti-corupţie este atacat sistematic. I s-au găsit câteva puncte vulnerabile, câteva uscături, şi ca în cazul clasei politice, se generalizează. Mai rău de atât nu se poate. O clasă politică se poate reinventa din patru în patru ani. Un sistem juridic se formează în timp, cu perseverenţă, cu multă şcoală, pe baza unei practici judiciare îndelungate.
|ara este dezbinată. Toată lumea, în înţelesul larg al cuvântului, vrea o justiţie imparţială. Întrebarea este dacă şi politicul, înţelegând aici conducerile la vârf ale partidelor, este dispus să susţină o justiţie independentă. Decenii întregi s-a spus că politicul îşi subordonează justiţia. După un timp, justiţia a devenit atât de puternică încât a îngenunchiat politicul. Cum să se intepreteze chemarea la DNA a miniştrilor dintr-un guvern ca să fie întrebaţi cum au emis o ordonanţă de urgenţă? De aici derivă marea întrebare< cine are dreptate, justiţia, via DNA, sau politicul, recte Parlamentul, partea majoritară?
Sunt lucruri greu de înţeles, uşor de comentat la televizor, ca şi la colţul străzii. De fapt, nu se mai şuşoteşte la colţul străzii. Oamenii ocupă direct centrele marilor oraşe.
Nu se mai ascund nici politicienii când vorbesc despre justiţie, despre serviciile secrete, care erau subiecte tabu până la apariţia protestelor de stradă.
Poate că s-a ajuns la ceea ce spunea sloganul cu care a câştigat alegerile prezidenţiale Klaus Iohannis: “România lucrului bine făcut”. Nu ştim. Şi nimeni nu ştie dacă este bine să se întâmple ceea ce se întâmplă acum.
