Image 1
Image 2

Dimineața zilei de sâmbătă începe cu Adunarea Generală AJF

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Se vor lua mai multe hotărâri pentru sezonul 2017-2018 din fotbalul județean

Oamenii din fotbalul județean își dau întâlnire sâmbătă dimineață la Hotelul Aurora. Acolo este programată Adunarea Generală a Asociației Județene de Fotbal Satu Mare, ediția 2017. Având în vedere că vacanța de vară se apropie de final, se vor lua mai multe hotărâri pentru o bună desfășurare a campionatelor organizate de AJF.

A fost publicată și ordinea de zi pe care o redăm în cele ce urmează:
1. Alegerea a trei membri pentru întocmirea procesului verbal al Adunării Generale.
2. Raportul Comisiei de cenzori (venituri și cheltuieli în sezonul 2016-2017).
3. Raportul de activitate al campionatului (Liga IV Elite, Liga IV A și B, Liga V, campionatele de copii și juniori).
4. Stabilirea calendarului competițional 2017-2018 și condițiile de participare în competiție.
5. Diverse.

Din câte se preconizează, primul campionat de fotbal al județului va începe cu 12 echipe. Fără să avem date exacte, am aflat că Recolta Dorolț nu va mai continua în Liga 3 și că revine cu prima echipă în Elite. Practic înlocuiește echipa a doua care a terminat pe locul 10 în sezonul trecut. Dintre echipele care au încheiat stagiunea precedentă, Unirea Tășnad va evolua în eșalonul al treilea, iar Victoria Apa a ales Liga IV. La capătul sezonului trecut au promovat în Elite echipele Dari Lipău (din Seria A, Liga IV) și Voința Babța (din Seria B). Însă deocamdată doar de prima echipă știm că și-a manifestat dorința de a evolua în Elite.

Înaintea Adunării Generale se vorbește că în seriile din Liga IV vor evolua câte 14 echipe. Sportul Botiz a depus o cerere de înscriere, după un an și jumătate de absență. Tot aici doresc să joace echipele din Craidorolț, Lucăceni și Tiream, toate venite din Liga V. Dar echipele enumerate mai sus trebuie să primească acceptul Adunării Generale de sâmbătă.

Cu atâtea echipe în Liga IV, în Liga V ar rămâne puține cluburi astfel că sunt șanse să se renunțe la un campionat cu două serii, pentru unul cu o singură serie de 10, 12 sau 14 echipe.

Sezonul 2017-2018 din fotbalul județean ar putea lua startul pe 20 august cu Liga IV, Liga IV Elite pe 27 august, iar Liga V pe 3 septembrie.
Dar rămâne să așteptăm hotărârile Adunării Generale AJF, ediția 2017 urmând înceapă sâmbătă de la ora 9:30.

1 comentariu

Lasă un răspuns

Connect with