Asculta acest articolÎn sfârșit, s-a auzit cuvântul magic “descentralizarea administrației publice locale”, dar și “alocarea echitabilă a finanțărilor” la nivel de județe, de municipii reședințe de județ, municipii, orașe, comune, dar și între regiuni, între provincii.
România rămâne, totuși, prizoniera împărțirii pe provincii. Cei din Moldova au impresia că Transilvania primește mai mulți bani de la guvern, sau Muntenia beneficiază de mai multe proiecte decât Transilvania.
Dacă ne uităm bine, diferențe sunt și între comunele dintr-un județ. Depinde de cine împarte banii. Când la guvernare sunt cei de la PSD, fondurile se duc spre primăriile și județele conduse de social-democrați. Când este PNL la guvernare sunt avantajate județele și comunele controlate de liberali. Clujul, ca să dăm un exmplu concret, a fost avantajat de faptul că actualul primar Emil Boc a avut grijă când era prim ministru să promoveze proiecte pentru Cluj.
Cert este că greii dintr-un partid și-au suținut județele din care proveneau. Așa a fost și, probabil, va fi în continuare.
Situația actuală, cu cele două partide importante la guvernare, face posibilă, cel puțin teoretic, demararea unor reforme care să conducă la descentralizarea despre care se tot vorbește de la revoluția din 1989 încoace. S-a vorbit despre descentralizare din timpul lui Cuza-Vodă, s-a dezbătut problema descentralizării pe întreaga perioadă interbelică.
Încercări au tot fost, intenții bune au avut multe guverne, dar ceva concret, care să mulțumească pe toată lumea nu s-a făcut.
Și acum premierul Nicolae Ciucă vorbește mai mult despre debirocratizare prin digitalizare decât de descentralizare efectivă. Dacă s-ar dori o descentralizare reală ar trebui să se umble la Constituție. Actuala organizare administrativ-teritorială datează de pe vrea regimului comunist. În 1968 s-au desființat regiunile și s-au înființat județele, s-au desființat unele comune în detrimentul altor localități rurale. Descentralizarea aduce beneficii unor județe, unor localități, dar și mari dezavantaje celor care nu se pot gospodări din propriile venituri, fără ajutor din partea guvernului.
Se vorbește de multă vreme despre desființarea unor comune, prin comasarea cu altele. Nici PNL și cu atât mai puțin PSD nu sunt dispuse să piardă o primărie, oricât de mică este.
O reală descentralizare nu este posibilă fără reorganizare administrativ-teritorială. Niciun unul dintre actualele partide de guvernare nu acceptă vreo atingere de status-qou teritorial al județelor. PSD, PNL și UDMR au fiefurile lor, au baronii locali ce stăpânesc teritorii bine conturate.
Clasa politică, fiecare partid în parte, este un impediment în calea progresului local și, în ansamblu, a progresului general, național.
Deși guvernul actual se sprijină pe o majoritate parlamentară confortabilă, din cele trei partide niciunul nu se simte confortabil. PNL trage într-o direcție imprimată de Florin Cîțu prin formule greu de acceptat. De pildă fostul prim ministru spune că “România este victima propriului succes” pentru că s-a înregistrat o creștere mai rapidă decât s-a estimat în PNRR. Nu i-a ieșit bine vorba din gură că s-a și anunțat că României i se taie două miliarde de euro din programul de reziliență.
Marcel Ciolacu are destule motive de nemulțumire. PSD vrea mereu creșteri de pensii și salarii, vrea reduceri de TVA, dar nu oferă soluții de creștere economică, iar PNL se opune. UDMR, cel mai tăcut partener de guvernare, stă între doi titani, fără să înțeleagă exact ce vrea unul și ce vrea celălalt. Sigur este că UDMR vrea descentralizare, nu însă și modificare admistrativ-teritorială pentru că per total ar avea de pierdut.
Dorită de toți în teorie, niciodată pusă în practică, descentralizarea rămâne, încă pentru mulți ani, un vis îndepărtat.
