Asculta acest articolToate democrațiile, considerate azi consolidate, s-au născut din oprimare. În anii ’50-’60 ai secolului trecut în Statele Unite negrii puteau circula doar în partea din spate a autobuzului, sau nici măcar acolo. Pentru ca o jumătate de secol mai târziu America să aibă unul dintre cei mai populari președinți din istoria ei. Democrația din Germania vine de unde vine, ceea ce nu o împiedică să dea azi lecții despre libertate, fraternitate, și poate mai puțin despre egalitate.
Oprimarea democrației în România de după căderea comunismului este o realitate care nu poate fi eludată. Atunci s-au născut și reflexele instituțiilor de refuz al libertății, al democrației de tip liberal. Nu le putem cere azi fostelor instituții coercitive să se lase pătrunse de spiritul democratic. Un anumit reflex s-a păstrat și în percepția cetățeanului căruia nu-i vine să creadă că are drepturi la fel cu cele ale cetățeanul din țările care nu au trecut prin experiența comunismului. Suntem ceea ce suntem de sus până jos. Spiritul democratic nu se simte în elementul lui nici la palatul Cotroceni, nici la palatul Victoria și cu atât mai puțin la Casa poporului construită de Ceaușescu. În schimb se simte mai bine în mijlocul străzii, acolo de unde a pornit Revoluția în 1989, acolo de unde au încercat să-l alunge minerii cu bâtele în iunie 1990, și unde, iată, încearcă să-l resusciteze președintele Klaus Iohannis.
După mai bine de un sfert de secol de democrație oprimată, românii redescoperă că democrația poate renaște în stradă. Am văzut recent oameni în stradă ținând în mâini pancarte cu un scris strâmb, texte cu rime șchioape, cerând ceva ce cred că nu există, dar li se cuvine. Cei 30.000 de oameni ieșiți în stradă neavând un program, prin prezența incognito a președintelui, s-a ajuns la concluzia că este un început de lovitură de stat. Mai precis de guvern, pentru că șeful statului era în mijlocul demonstranților.
Situația riscă să se repete duminică. Oamenii sunt chemați la un nou miting. Între timp a fost audiat directorul SRI, instituția fiind acuzată că a avut un amestec în organizarea demonstrațiilor de la începutul săptămânii. S-au clarificat anumite lucruri? Un singur lucru este evident, anume că pentru prima oară o comisie de control parlamentar părea să fi luat la întrebări conducerea SRI. Este importantă instituția respectivă pentru că în mentalul colectiv persistă convingerea că serviciile secrete stau la baza oricărei oprimări a drepturilor democratice. Asta din cauza Securității, mâna înarmată a dictaturii comuniste.
Dar lucrurile sunt taman pe dos. Cei care ies în stradă au încredere în SRI, în general în instituțiile de forță, Justiție, stat de drept, etc., iar cei care iau la rost reprezentanții respectivelor instituții, sunt țintele protestelor. Am ajuns în situația paradoxală în care tocmai partidul ce a moștenit năravurile partidului comunist, să se pună în fruntea nemulțumirilor față de modul în care acționează instituțiile de forță.
Cum poate fi interpretată situația de azi? Cine sunt băieții buni și cine sunt cei răi? După ce criterii trebuie judecați liderii, respectiv președintele Klaus Iohannis și Liviu Dragnea, președintele principalului partid de guvernare? Societatea fiind puternic radicalizată, întrebările nu pot fi puse decât tot în termeni radicali. Care dintre ei reprezintă binele suprem și care răul suprem? Nu există nicio posibilitate de reconciliere. Alegerile, nici cele prezidențiale, nici cele parlamentare, nu mai reprezintă o soluție unanim acceptată. După 1914, PSD, prin premierul Ponta, nu l-a recunsocut pe Klaus Iohannis drept președinte cu drepturi depline, pentru ca apoi, după alegerile parlamentare din 2016, să fie rândul președinelui de a nu accepta dreptul PSD și ALDE de a conduce România. Democrația, prinsă între cele două tabere, se sufocă fiecare având impresia că o salvează sugrumând-o.
