Asculta acest articolRecent în România s-a dat publicităţii un sondaj din care reieşea că peste 37% dintre români doresc relaţii mai strânse cu SUA, în timp ce procentul celor care doresc relaţii mai strânse cu alte ţări este pe undeva pe la jumătate.
Desigur, americanii nu au fost întrebaţi dacă şi ei doresc relaţii mai strânse cu România. De fapt, americanii nu sunt interesaţi de politica externă. Le pasă ce se întâmplă în ţara lor.
Pozitiv sau negativ, întotdeauna Statele Unite sunt un model.
Nimeni nu îndrăzneşte să critice modul de viaţă american, democraţia americană, decât ei înşişi. Este un comportament tipic de ţară mare. Ca să nu spunem de jandarm mondial.
Tindem spre modelul american probabil din obedienţă, probabil dintr-un instinct de conservare şi de apărare. Suntem însă departe de ei din toate punctele de vedere. Vrem să le copiem stilul de viaţă, dar nu le-am copiat nici modelul politic, nici sistemul juridic. Am fi putut-o face când ne aflam la “kilometrul zero”, după revoluţia din decembrie 1989? Nu s-a pus niciodată o asemenea problemă. Nu reuşim să copiem niciuna din democraţiile pe care le admirăm la alţii.
Fără îndoială, SUA are probleme, ca orice altă ţară. Dar modul în care şi le rezolvă o fac de invidiat. Recentele alegeri parţiale, organizate la mijlocul mandatului, dau posibilitatea reglării unor mecanisme ale puterii prin votul cetăţenilor. Alegerile din aceste zile au modificat structura parlamentului american. Astfel, în Senat majoritatea este deţinută de republicani, în vreme ce Camera Reprezentanţilor este dominată de democraţi. Donald Trump, unul dintre cei mai atipici preşedinţi din istoria SUA, va învăţa din mers arta negocierii. Altfel nu-şi va putea pune în practică proiectele. Campania electorală a fost una dintre cele mai scumpe din istorie. S-au cheltuit peste cinci miliarde de dolari. Partidul Democrat a cheltuit mai mult. Democraţia este cu atât mai scumpă cu cât ţara respectivă este mai democratică. Prezenţa la vot a fost cu 40% mai mare decât la alegerile precedente. Şi asta spune mult despre modul în care au perceput americanii excesele preşedintelui Trump. Judecând după regulile noastre, s-ar putea spune că, puterea fiind împărţită, nu se va mai putea guverna. Păstrând proporţiile, este cam ca şi la noi: un preşedinte care nu are majoritatea parlamentară de partea lui, dar nici nu ştie sau nu vrea să negocieze. Preşedintele României face parte din putera executivă, dar nu are nicio pârghie de influenţare a guvernului. Este o struţo-cămilă. La noi ori ai toată puterea, ori nu o ai deloc. La americani puterea este împărţită în mod real, aşa cum o demonstrează şi alegerile recente care îl vor tempera pe preşedintele Trump sau îi vor zădărnici orice iniţiativă care depinde de votul din Camera Reprezentanţilor.
Modelul american este bun pentru noi pentru că ne arată limitele. Tindem spre el, dar îl utilizăm numai ca armă electorală. De exemplu, opoziţia actuală acuză puterea că se îndepărtează de modelul american. Dar cât şi cum se apropie această opoziţie de modelul american? Este convinsă că democraţia de tip american este una superioară, dar în ce măsură o poate urma, o poate pune în practică în eventualitatea că va ajunge la putere? Suntem în faţa unei simple retorici. Nici toate partidele la un loc, curăţate de toţi penalii, nu ar fi capabile să urmeze modelul unei democraţii avansate. Nu suntem copţi pentru aşa ceva. Nici măcar nu ne punem problema să investim în democraţie. O vrem de-a gata. Dacă nu se poate prin mijloace democratice, sunt bune şi mijloacele aşa-ziselor instituţii de forţă. S-a încercat şi metoda asta, şi nu a mers. Deci, tot democraţia este calea.
Totuşi, trebuie să admitem că nici americanii nu sunt supraoameni. Dacă, totuşi, împărţirea puterii va avea urmări nefaste? Atunci se va spune că Donald Trump este un preşedinte nepotrivit pentru SUA.
