Democrația se bazează pe existența a două partide puternice

Asculta acest articol

Campania devine din ce în ce mai interesantă din punctul de vedere al lipsei de entuziasm a populației. Președintele Iohannis acuza lipsa de dinamism al partidelor. Deși miza este uriașă, lipsește și entuziasmul și dinamismul.

De ce s-a ajuns în acest punct mort? Poate pentru că tensiunea dintre tabere nu a atins punctul de fierbere. PSD nu are destule argumente pentru a demonstra că guvernul tehnocrat este total incapabil, iar tabăra PNL nu reușește să arate că guvernul Ponta a fost total ineficient.

Nu reușește nici președintele Klaus Iohannis să lămurească lumea că PSD este un partid format de penali. La rândul său, PSD nu are suficiente argumente contra PNL. Și invers. Impresia generală că toate partidele, întreg parlamentul, toate guvernele au fost corupte, incapabile, ineficiente, nepatriotice etc. etc. nu se justifică prin comportamentul electoratului. Nu s-a declanșat votul negativ nici împotriva partidelor mari, nici împotriva partidelor mici. 

Reprezentanții PSD și PNL, precum și cei de la ALDE, PMP sunt primiți și ascultați de electorat cu aceeași atenție. Nu are probleme majore nici UDMR cu propriul electorat. Forma de protest aleasă de populația nemulțumită la modul general de  politică, partide și candidați este una extremă: absenteismul.  În felul acesta se viciază rezultatele. Au de câștigat partidele care au un electorat captiv.

PSD este de departe cel mai avantajat. PNL, după fuziunea cu PDL, prin desprinderea ALDE și PMP, nici nu știe măcar cu ce electorat a rămas. Nucleul dur din PDL, băsiștii, au plecat la PMP. La ALDE au plecat apropiații lui Tăriceanu și o parte dintre cei ce ocupau funcții obținute pe listele USL. Pe dreapta există un electorat fluid, împărțit între PNL, ALDE, PMP și USR. În timp ce PSD rămâne un bloc compact. Prin PRU și-a deschis un canal spre electoratul naționalist.

Ca principal partid de dreapta, ca suținut și susținător al   președintelui Iohannis, ca susținător al premierului Cioloș, ce ar trebui să facă PNL  pentru a fi receptat ca adversar al  stângii? Dacă de partea lui se află guvernul, președinția, ca și instituțiile de forță, cum se face că nu stă umăr la umăr în sondaje cu PSD?  Unde greșește sau ce-i lipsește acestui partid numit într-o primă fază “marele PNL”? 

Răspunsurile trebuie căutate în politica internă, de cadre, ale partidului și în modul în care reușește să comunice. Epurarea, în numele unui cod etic, pseudomoralitatea de care face prea mult caz, plasează PNL într-o zonă puțin frecventabilă. Lumea privește cu suspiciunea spre orice partid care nu stă cu ușile larg deschise, oricare ar fi acela.

Dar dincolo de neajunsuri organizatorice și de comunicare,  PNL rămâne un jucător politic redutabil. Dacă nu ar fi apărut USR, cu siguranță în campania electorală pentru parlamentare, cele două partide s-ar fi confruntat de la egal la egal. Sondajele le-ar fi creditat cu procente relativ egale. De parcă nu erau de ajuns două fracționări, ALDE și PMP, a mai apărut și USR. Partid al emoțiilor primare, USR parazitează nu doar PNL, ci s-a insinuat, s-a strecurat și între premier și liberali.

Trece drept o rezervă politică a președintelui Iohannis. Folosește instrumentarul PNL,  începând de la liberalismul economic până la lupta împotriva corupției și deschiderea către  democrațiile de tip liberal și societatea civilă. I-a rămas o marjă  de manevră foarte îngustă.

Probabil alegătorii vor înțelege bine situația și în ultimul moment vor acorda o șansă celui mai important partid de dreapta. Fără un PNL puternic, la fel fără un PSD puternic, democrația în România rămâne la cheremul unor formațiuni conjuncturale, născute din orgoliul unor persoane frustrate, a unor politicieni neîmpliniți.

Este nevoie și de partide mai mici, dar stabilitatea poate fi asigurată doar de formațiuni mari, bine organizate, cu structuri puternice, cu programe și oameni bine pregătiți. Până la urmă polarizarea electoratului se va produce în jurul PSD și PNL. Altă soluție nu există.