Image 1
Image 2

De Sfânta Maria Mare, asistentul social Vasile Nevezi şi un grup de voluntari au împărţit 50 de porţii de sarmale

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Sâmbătă, 15 august, creştinii au prăznuit Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare, aşa cum e numită sărbătoarea în popor. De 30 de ani încoace, în această zi de mare sărbătoare, asistentul social Vasile Nevezi se întâlneşte cu oamenii sărmani din Satu Mare, oameni care nu primesc ajutor din partea asociaţiilor sau ONG-urilor, şi le oferă câte o porţie de sarmale.

Bunătăţile culinare sunt pregătite de un alt sătmărean care nu doreşte să îi fie publicat numele şi care tot aşa, ca asistentul social sătmărean, de zeci de ani încoace ajută şi o face cu mare drag, păstrându-şi anonimatul.
De Sfânta Maria Mare, Vasile Nevezi a ajuns la 50 de persoane din municipiu pentru a le oferi 50 de porţii de sarmale. Ajutat de un grup de voluntari, tineri educaţi să se implice activ în viaţa comunităţii din care fac parte, Vasile Nevezi a ajuns din nou la oameni pentru care acea porţie de sarmale primită a fost o bucurie.

Cei nevoiaşi s-au simţit bine şi pentru că au avut cu cine schimba o vorbă, Vasile Nevezi cunoscându-le povestea de viaţă şi fiindu-le aproape la nevoie. În fiecare an, de sărbători şi nu numai, Vasile Nevezi se implică trup şi suflet, cu ajutorul mai multor voluntari, pentru a le aduce familiilor sărace din Satu Mare un strop de bucurie. Respectând toate normele igienico-sanitare, cu măsuri de protecţie specifice acestei perioade de pandemie, activitatea de sâmbătă a avut loc în condiţii de siguranţă.

De altfel, chiar şi pe timpul stării de urgenţă o parte din famiile sărace cu care ţine legătura au avut parte de sprijinul asistentului social sătmărean care le-a asigurat cele necesare, le-a scos pensia, le-a făcut cumpărăturile, le-a scos reţetele de la farmacie.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns