De Lituania am trecut, urmează testul cu Serbia
România joacă duminică pe Arena Naţională
Lituania – România se putea termina cu un rezultat surprinzător, însă, folosind un clişeu, totul este bine, când se termină cu bine. Tricolorii s-au întors cu toate punctele de la Vilnius, însă au avut emoţii pe final.
Chipciu a deschis rapid scorul, în minutul 13 a finalizat din cădere, după o acţiune pe traseul Ţucudean – Mitriţă. Gazdele aveau să egaleze în minutul 89, Zulpa a înscris din apropiere după ce fundaşii României au fost făcuţi şah-mat. Dar Maxim nu a fost de acord cu scorul de pe tabelă, l-a întors în careu pe Jankauskas şi a marcat la colţul lung. Lituania – România s-a încheiat 1-2 (0-1).
Cosmin Contra i-a folosit pe următorii: Tătăruşanu – Manea, Tamaş, Săpunaru (cpt.), Bancu, Anton, Marin, Chipciu, Stanciu (Rotariu, min. 87), Mitriţă (Maxim, min. 78), Ţucudean (Keşeru, min. 71).
În celălalt meci din Liga C, Grupa 4, din Liga Naţiunilor, Serbia a învins în deplasare pe Muntenegru cu 2-0.
CLASAMENT
1.Serbia 3 2 1 0 5-2 7
2.România 3 1 2 0 4-3 5
3.Muntenegru 3 1 1 1 2-2 4
4.Lituania 3 0 0 3 1-5 0
Urmează etapa 4 care se va disputa duminică. România evoluează pe Arena Naţională contra Serbiei, începând cu ora 16:00. În meciul tur desfăşurat luna trecută, cele două naţionale au încheiat la egalitate, scor 2-2.
Meciul de duminică va fi transmis în direct de Pro TV.