Asculta acest articolFără să aibă imaginea romantică a poetului național, fără să atingă notorietatea lui în interiorul țării, Brâncuși este în artă ceea ce este Eminescu în poezie. Este o definiție simplistă, însă neapărat necesară pentru determinarea importanței sale în cultura română la nivelul înțelegerii primare. Mai mult decât Eminescu, datorită limbajului universal al artei, Constantin Brâncuși scoate cultura română în lume.
El nu mai trebuie tradus pentru a fi înțeles. În mod paradoxal, în țara sa are, totuși, nevoie de “traducere”. Altfel nu se explică de ce casa din satul în care s-a născut zace în paragină, iar operele din complexul de laTârgu Jiu au fost, și în parte mai sunt și azi, neîngrijite. Faptul că la baza Coloanei nu se află titlul celebrei lucrări, ci numele firmei care a restaurat-o, spune multe despre modul în care se raportează statul român la cultură. Este o entitate neglijabilă.
Trecând peste multe scandaluri privind restaurarea lucrărilor de la Târgu Jiu – Poarta Sărutului și Masa Tăcerii, Coloana fără sfârșit (numită inițial de artist Coloana recunoștinței fără sfârșit) – ajungem la un episod straniu. După un proces de câțiva ani o familie a câștigat în instanță retrocedarea lucrării “Cumințenia pământului”.
Familia respectivă, intrând în posesia lucrării, a dorit să o vândă. Statul român, uzând de dreptul de preempțiune, vrea să o cumpere, dar consideră că prețul este prea mare. Cu alte cuvinte, s-au dat sute de milioane de euro pentru retrocedări, dar pentru un Brâncuși statul român, prin instituțiile sale, a considerat prețul mult prea mare. 11 milioane de euro era un comision mic, în comparație cu sumele vehiculate la ANRP.
Ministerul Culturii are doar 5 milioane de euro la dispoziție. Premierul Cioloș, evident pe pagina sa de Facebook, s-a lamentat că suntem săraci și statul, având nevoie de 11 milioane, se vede nevoit să lanseze o colectă publică pentru a aduna restul sumei, de 6 milioane de euro. Gestul în sine este frumos, dacă nu ar fi lamentabil. Poate nu la fel de patriotic precum au fost retrocedările de sute de milioane oferite cu dărnicie de ANRP samsarilor imobiliari.
Cu această ocazie i se face puțină publicitate operei lui Brâncuși, dar acțiunea în sine este de o umilință strigătoare la cer. Ea dă măsura ignoranței, lipsei de instruire și nu în ultimul rând a mentalității care guvernează autoritățile statului român.
Așadar, va demara colecta. Acțiunea a fost deja comparată cu subscripția publică pentru Ateneul Român, finanțat prin subscripția publică cunoscută prin sloganul “Dați un leu / Pentru Ateneu”. Ministerul Culturii urmează să prezinte detaliile. Va da fiecare român cât dorește? Se va fixa o sumă maximă, pentru a nu ajunge în situația caraghioasă ca un samsar imobiliar, sensibilizat, profund mișcat sau pur și simplu având remușcări, să arunce acolo câteva milioane de euro?
Poate că se mai scotocește prin buzunare Gigi Becali și dă toată suma odată. În acest caz, de fiecare dată când va privi cineva “Cumințenia pământului” va vedea în spatele ei figura tembelului care a completat suma necesară achiziționării.
Uneori, din păcate, de la cumințenia pământului până la tembelismul autorităților statului nu este decât un pas.
