Image 1
Image 2

De la cel mai vânat om din PSD la cel mai mare critic al său

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

De la Ion Iliescu, cel din anii 1990-1992, nu a mai existat în PSD o persoană atât de contestată ca Liviu Dragnea. El a reușit să atragă asupra sa un val uriaș  de contestații atât ca lider al PSD, cât și în calitate de președinte al Camerei Deputaților.

Și Adrian Năstase devenise o țintă, însă nu-i putea fi contestată competența. A condus guvernul cu o mână de fier, având și rezultate. Ceea ce l-a dărâmat a fost acuzația de corupție, nu de incompetență.

Lui Liviu Dragnea nu i s-a oferit șansa de a demonstra că poate fi un șef de guvern autoritar. Nu a avut șansa nici să-și arate capacitatea profesională. El a condus prin intermediari. Exact acest lucru i s-a reproșat și i se reproșează în continuare. Din cauza condamnării nu a putut fi nominalizat și nu a putut ocupa funcția de prim ministru.

În Constituție nu există funcția de “Intermediar”. Aceeași problemă o are și președintele țării, indiferent cine este acesta. Ion Iliescu a dat jos un guvern cu ajutorul minerilor. Emil Constantinescu s-a chinuit mult până să reușească să-l forțeze pe Radu Vasile să părăsească funcția de prim minsitru. Traian Băsescu s-a străduit să-l demită pe premierul Tăriceanu. La fel a procedat și Klaus Iohannis cu Victor Ponta și face acum cu Viorica Dăncilă.

S-a ajuns la aceste situații pentru că fiecare președinte vrea să fie un intermediar, adică vrea să conducă indirect guvernul.

Liviu Dragnea s-a trezit cu această problemă concomitent cu câștigarea alegerilor parlamentare din 2016. El știa că nu va putea ocupa funcția de prim ministru funcție ce i se cuvine președintelui partidului care câștigă alegerile. Asta este regula.

Dragnea este excepția, dar nu cea care întărește regula. În mod cu totul neobișnuit, el a acumulat capital negativ înainte de a i se fi dat șansa să arate că poate conduce un guvern.

De aici pornește tot. Aici trebuie căutată sursa necazurilor, a contestațiilor neîntrerupte. Contestându-l, Valeriu Zgonea, fost președinte al Camerei Deputaților, a fost ejectat din PSD. A urmat Victor Ponta, plecat de bunăvoie ca să nu fie dat afară.

Iată că acum Liviu Dragnea se trezește invitat de doamna Ecaterina Adronescu să facă un pas în spate.

Admițând că Liviu Dragnea este cel mai contestat politician din țară, că din cauza lui ies zeci și zeci de mii de oameni în stradă, ar fi posibil protestatarii să facă zid în jurul Ecaterinei Adronescu? Pentru că, nu-i așa, au un adversar comun!

Și totuși nu-i posibil așa ceva. Pot fi de acord cu doamna Andronescu numai oameni din PSD. Taberele nu se amestecă în problemele interne ale celeilalte tabere. Este singura regulă cât de cât respectată. 

De aici rezultă că, în realitate, opoziția nu vrea să scape de Liviu Dragnea. Le convine și protestatarilor, deja o adevărată categorie socio-politică, să aibă ca țintă un personaj cu atâtea hibe ca Liviu Dragnea.

Să presupunem că ar ajunge președinte PSD Ecaterina Adronescu. Ce să-i reproșezi unei asemenea persoane? De ce să iasă în stradă zeci de mii de persoane ca să o dea jos?

Aceeași regulă se aplică și în cazul lui Klaus Iohannis. Președintele a acumulat destul capital negativ pentru ca în rândul electoratului PSD să se trezească ura față de el. Pentru că despre ură este vorba și într-un caz și în altul. Liviu Dragnea, la fel ca Iohannis, au devenit țintele, respectiv depozitarii unui val uriaș de ură. În ceea ce-i privește pe Dragnea și pe Adronescu, fiind vorba despre o luptă internă, nu interesează pe nimeni.

Limitele populismului

Refuzul fermierilor ieșiți la proteste de a dialoga cu George Simion arată că atracția pentru noua mișcare numită AUR și-a atins limita.