Asculta acest articol“A treia forță” nu este un concept nou. De-a lungul timpului au apărut formațiuni politice care s-au catalogat ca atare. Când Teodor Meleșcanu înființa ApR sau două mici partide liberale se aliau s-a mers și mai departe vorbindu-se despre “a treia cale”. Distanța de la “a treia forță“, admițând că a existat vreodată, la “a treia cale” este lungă. În fond a treia forță nu este altceva decât un partid care se clasează pe locul trei în urma unor alegeri.
“A treia cale” este o alternativă la cele două partide mari, o forță politică nouă care propune soluții noi la probleme vechi, nerezolvate. Chiar în această perioadă avem, fără să recunoaștem, un guvern care reprezintă o variantă nouă, separată de programele celor două partide mari. Programul cabinetului Cioloș ar trebui să fie altceva decât pot propune PSD și PNL.
Dar până să reprezinte cu adevărat o cale nouă mai este de lucru. Iar timpul se scurge repede. Alegerile bat la ușă. Din toamnă vom avea o altă configurație politică. În viitoarea configurație Traian Băsescu își propune să facă din PMP a treia forță politică din țară. Concurența pentru locul trei este mare. ALDE, PMP, UDMR și Uniunea Salvați România râvnesc la locul trei, astfel încât formarea majorității parlamentare să depindă de el.
Pentru a deveni balamaua principală nu este destul să spui că vrei. Mai sunt în joc și alegătorii. De ce ar vota oamenii un partid ca PMP fuzionat cu UNPR? Dar ALDE? Ce pot aduce nou doi lideri în vogă după alegerile din2004, deci de acum 12 ani? În mod normal nici n-ar trebui să existe. Locul lui Băsescu ar trebui să fie în partidul pe care l-a condus în câteva bătălii soldate cu câteva victorii semnificative, iar locul lui Tăriceanu în PNL, adică în partidul pe care l-a condus.
În mod sigur, mulți cetățeni se întreabă ce vor acești foști lideri? Au condus România. Și nu prea bine. Câtă vreme se aflau la putere au arătat tot ce pot. Tăriceanu ca prim ministru într-o perioadă de explozie economică a reușit un deficit de 6,5%, iar Traian Băsescu își poate asuma responsabilitatea pentru devalizarea bugetului de stat în mod sistematic. Retrocedările de sute de milioane de euro s-au derulat în mandatul său.
În mandatele sale nu s-au construit autostrăzile. A declanșat lupta împotriva corupției, dar în mandatele sale s-a generalizat corupția. Astfel de politicieni nu pot oferi nicio garanție că revenind la putere pot oferi soluții noi la problemele pe care le-au generat ei înșiși. Nu putem ști însă cum gândesc alegătorii. Pentru o parte dintre ei, că sunt 5, 6, 7%, experiența unor politicieni îi determină să voteze partidele pe care le conduc. Există și o nostalgie de mai scurtă durată.
Unui partid nou, așa cum este cel pe care îl înființează Nicușor Dan, nu îi poți refuza dreptul de a se pretinde a fi a treia cale. Dar deocamdată înafara voturilor obținte în București USR nu pune nimic pe tavă. În București a câștigat datorită campaniei împotriva construcției blocurilor în parcuri și printre case. La nivel național trebuie, totuși, să prezinte un program. Pentru că întârzie să vină, lideri precum Traian Băsescu își fac socoteala că partidului său i se cuvine un loc trei în competiția electorală.
Ca aducător a celei de a treia cale a fost și încă este socotit Klaus Iohannis. Nu mai are credibilitatea din primele luni ale mandatului. Nu se pot enumera problemele pe care le-a rezolvat până acum. Cel mai mare merit al său este impunerea unui guvern independent. Practic a scos înafara actului guvernării toate partidele. Deși se spune că PNL plătește politic nerealizările guvernului, până la urmă cel ce va plăti politic este președintele. Klaus Iohannis și Dacian Cioloș sunt în acest moment exponenții conceptului politic numit “a treia cale”. Păcat că nu se văd nici măcar germenii schimbării.
