Asculta acest articolAn de an 1 Decembrie, ca de altfel și 15 Martie, trec fără ca semnificația și simbolistica lor să se clarifice în mod tranșant, odată pentru totdeauna.
Ce înseamnă pentru români, ce înseamnă pentru maghiari fiecare dintre cele două zile? Sunt momente istorice de răscruce care afectează cele două etnii în mod diferit, și totuși identic.
Momentul 1848, deși tratat cu insistență în istoriografia românească, nu s-a constituit într-un moment istoric fundamental pentru români. Doar moții se străduiesc din răsputeri să mențină vie memoria lui Avram Iancu. Se trece foarte ușor peste 1848 și pentru că, în fond, revoluția nu s-a soldat cu o victorie. A rămas doar sacrificiul, demn și acesta de rememorare.
În schimb pentru maghiari 1848, 15 Martie, este un punct de plecare pentru recunoașterea identitații naționale. Greu de înțeles pentru români că maghiarii, privilegiați de istorie, nu și-au atins până la 1848 idealurile naționale. Acesta este un prim aspect pe care românii mai puțin familiarizați cu istoria, nu-l pot înțelege. Modul în care maghiarii au înțeles să respecte alte națiuni după 1848, și mai cu seamă în perioada dualistă, este o altă chestiune. În perioada lor de glorie au făcut greșeli politice pentru care plătesc până în ziua de azi. Dar 15 martie nu li se poate lua. Și nu poate fi confundată această dată cu politica de mai târziu a regimului austro-ungar. Acest lucru mai rămâne de lămurit astfel încât și românii să respecte 15 Martie, așa cum le pretind maghiarilor să respecte 1 Decembrie.
Dacă Ungaria are trei sărbători naționale, România se concentrează pe una singură. 1 Decembrie rămâne pentru români prima zi din calendarul unificării statale. Și spirituale.
Pentru maghiari, oricât am întoarce-o și am suci-o, 1918 a însemnat o înfrângere. Nu le poți cere, așadar, să țopăie alături de învingători. Dar, ca după alegerile prezidențiale din SUA, sau după meciurile din boxul profesionsit, învinsul trebuie să recunoască victoria contracandidatului și să-l felicite. La rândul său, învingătorul, trebuie să-i întindă mâna învinsului. Neoficial, pe stradă sau la cafenea, în termenii aceștia se pune problema.
Se uită, în schimb, că și la 1848 Revoluția a avut un program, în 12 puncte, iar deviza a fost EGALITATE, LIBERTATE, FRATERNITATE! Nimeni nu poate pretinde că cele 12 puncte au fost respectate. Românii, în niciun caz.
La rândul lor, maghiarii pot pretinde, și au dreptate, că punctul 1 al Rezoluției de la Alba Iulia “deplină libertate națională pentru toate popoarele conlocuitoare” nu a fost respectat. Și “libera propagandă a tuturor gândurilor omenești”, continuă să fie literă moartă. Pe scurt, nici unii, nici alții nu și-au respectat cu strictețe promisiunile. Ca la revoluția mai apropiată de noi, din 1989.
Dar istoria este istorie. Mai ales atunci când este parafată de tribunale și instituții internaționale. 15 Martie 1848 a rămas o sărbătoare a eliberării, o manifestare a spiritualității unui popor. 1 Decembrie a fost validat de Conferința de la Paris. Maghiarii au toată îndreptățirea să fie supărați, dar nu pe 1 Decembrie, ci pe 4 iunie 1920, când s-a semnat tratatul de la Trianon. Altfel, 1 Decembrie 1918 a fost pentru români la fel ca 15 Martie 1848 pentru maghiari. Mai simplu de atât nu se poate. 4 iunie 1920, din câte ne amintim, nu este marcat în România ca o sărbătoare. În schimb, la fel ca maghiarii, și românii au tendința de a comemora zilele cu ghinion, cum ar fi 30 august 1940. Cu cât memoria colectivă a două popoare păstrează mai multe zile cu semnificație și simbolistică de tip național, cu atât riscă să rămână pe vecie pe picior de război.
