Asculta acest articol
La întoarcerea acasă, fetele fugeau iar băieții erau nevoiți să le prindă, pentru a le fura o sărutare
Diverse povești, cântece și legende au rămas în memoria poporului nostru. Unele s-au transmis pe cale orală, altele au fost sculptate în stânci, constituind mărturie peste veacuri, pentru curajul, hărnicia și dragostea de care a dat dovadă poporul român. Pentru sărbătoarea iubirii, din 24 februarie, sunt multe legende care s-au păstrat, de-a lungul timpului însă, cea mai importantă, este cea a lui Dragobete.
La 24 februarie, când Biserica Ortodoxă marchează Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, spiritualitatea populară consemnează ziua lui Dragobete, zeu al tinereții în Panteonul autohton, patron al dragostei și al bunei dispoziții.
Una din ipotezele care fac referire la numele său este aceea că substantivul propriu “Dragobete” provine din cuvintele dacice “trago”, care se traduce prin “țap” și “bete”, care înseamnă picioare (pedes în latină). Pierzându-se limba dacă, trago a devenit drago, iar pede – bete, după cum se numesc cingătorile înguste, fâșiile înguste. Țapul simbolizează puterea de procreare, forța vitală, fecunditatea.
La sfârșitul secolului al XIX-lea și în prima parte a secolului al XX-lea, culegătorii de folclor au înregistrat și alte denumiri pentru această sărbătoare, cum ar fi “Ioan Dragobete”, “Drăgostitele”, “Sântion de primăvară”, “Cap de primăvară”, “Cap de vară întâi”, dar și “Granguru” sau “Dragomiru-Florea”. În unele tradiții, este numit și fiu al Babei Dochia dar și cumnat cu eroul vegetațional Lăzărică.
Se zice că mama sa, Dochia, era o preafrumoasă femeie, despre care se crede că ar fi fost chiar fiica lui Decebal. Însuși Traian, împăratul romanilor ar fi vrut să îi fie consoartă, deoarece atunci când o vedea orice bărbat, rămânea înmărmurit de frumusețea sa.
Avea părul bălai și lung, împletit în două cozi, care îi cădeau pe spate. Avea ochii precum seninul cerului, buzele roșii cu miresme de frăguțe și obrazul alb ca marmura.
Trăia într-o colibă la poalele muntelui și avea în grijă o turmă de mioare, pe care o ducea în fiecare zi la păscut. Într-una din zile, a rămas lângă malul de unde se adăpau mioarele sale și a adormit la mal, vrăjită de frumusețea florilor și miresmei lor. Pe la miezul nopții, când fata dormea dusă, un nor de ceață deasă a acoperit lumina lunii și a învăluit-o într-o tandră îmbrățișare.
Fata dormea dusă și s-a trezit abia la amiază, simțindu-se de parcă ar fi avut un somn lung. Simțea că totul era schimbat cu ea și pe buze încă simțea adierea unui sărut. Viața și-a continuat cursul normal, însă trupul său se schimba din zi în zi. La 9 luni de la întâmplarea cu ceața, a venit pe lume Dragobete, pe 24 februarie.
Dragobete sucea mințile fetelor pentru că era chipeș, drăgăstos, înveselea oamenii și se îmbrăca imaculat
La naștere, fiul babei Dochia a avut norocul să aibă ursitori de seamă, care i-au oferit unele dintre cele mai importante daruri pe care le poate dobândi un om: Cea dintâi ursitoare, Primăvara, i-a oferit iubirea. Căldura dragostei precum și dulceața fructelor i-au fost dăruite de Vară, cea de-a doua ursitoare. Se știe despre Dragobete că avea talentul de a înveseli oamenii cu ale sale cântece.
Este un talent care i-a fost dăruit de a treia ursitoare, iar cea de-a parta, Iarna, a avut grijă să îi ofere cea mai albă îmbrăcăminte, imaculată, cu sclipiri de diamante. Avea ca cingătoare și un brâu roșu, cusut cu perle.
Astfel, el reușea să seducă fiecare tânără pe care o întâlnea, din acest motiv a și devenit un simbol al dragostei și al iubirii. Fetele îl priveau ca pe un zeu, pentru că le fermeca numai dacă acesta le apărea în cale. Oricât încercau fetele să evite a se îndrăgosi de el, până la urmă tot sfârșeau prin a-și da inima flăcăului.
Se zice că, la vârsta de 19 ani, Dragobete avea vorba dulce ca mierea, ochii verzi ca iarba proaspătă de munte și părul negru ca noaptea. Astfel, chiar și fecioarele se jurau că vine de pe alte tărâmuri, deoarece sărutul său le frigea ca jarul.
Sucea mințile fetelor și femeilor tinere fără să-i pese de consecințe. Se zice că ar fi încercat să-i încurce cărările chiar și Fecioarei Maria, dar aceasta l-a transformat pe loc în planta numită năvalnic – o ferigă, plantă de dragoste – pentru a-l învăța să-și vadă de lungul nasului.
Fetele și feciorii căutau primele flori de primăvară
În ziua de Dragobete, fetele și feciorii se îmbrăcau în haine de sărbătoare și mergeau la plimbare prin păduri și lunci, căutând primele flori de primăvară. Ghioceii, viorelele și tămâioasele erau puse la icoane, după ce fetele le strângeau în timpul plimbării. După Sânziene, acestea le aruncau în apele curgătoare.
Fragii înfloriți, dacă reușesc tinerele fete să găseacă în timpul plimbării, vor fi așezați în buchete și puse în lăutoarea fetelor, în timp ce se rostesc următoarele: „Flori de fragă/Din luna lui Faur/La toată lumea să fiu dragă / Urâciunile să le despartî”.
La întoarcerea acasă, ori la locul de adunare al tinerilor, fetele trebuiau să fugă, iar feciorii care erau îndrăgostiți de ele, trebuiau să fugă după ele și să le fure o sărutare, în văzul tuturor. Aceasta simboliza legămțntul lor pe durata întregului an.
Credințe și obiceiuri de sărbătoarea dragostei
Se obișnuia ca, în dimineața de Dragobete, fetele și femeile tinere să strângă zăpadă în această zi și să se spele cu ea pe față și pe păr, pentru a fi frumoase pentru totdeauna.
Mai exista obiceiul ca tinerii să se întâlnească în această zi, pentru a-și “face de Dragobete”. Vroiau, în acest fel, să se asigure că vor fi îndrăgostiți tot anul, până în data de 24 februarie a anului următor.
Întâlnirea tinerilor se transforma, de obicei, într-un mare ospăț, cu mâncare și băutură. De multe ori, băieții mergeau în satele vecine pentru a sărbători dragostea, chiuind și cântând peste dealuri.
Potrivit credințelor din popor, Dragobetele trebuie sărbătorit cu orice preț. În caz contrar, se credea că tinerii nu se vor îndrăgosti în anul care va urma. Trebuie menționat că era un semn rău dacă o fată sau un băiat nu întâlnea măcar un reprezentant al unui sexului opus, deoarece se crede că respectivii nu vor fi iubiți tot anul. De asemenea, dacă o fată și un băiat ies în acestă zi, și nu se sărută, se crede despre ei că nu se vor mai iubi în acel an.
Se mai consideră, în credințele poporului român că, 24 februarie este ziua împerecherii păsărilor. Acestea se strâng în stoluri și își construiesc cuiburile, în timp ce ciripesc. Păsările rămase neîmperecheate în această zi rămâneau fără pui tot anul, până la Dragobete următor.
Așa și fetele și feciorii. Trebuiau să îi afle Dargobete în compania celor de sex opus, pentru a fi îndrăgostiți tot anul. Când se întâlneau, își ziceau: “Dragobetele sărută fetele!” și se sărutau.
Se credea, în timpuri străvechi, faptul că fetele care ating un bărbat dintr-un sat vecin, vor fi drăgăstoase tot anul.
De Dragobete nu e voie ca cineva să plângă, deoarece se crede că așa va fi tot timpul anului. Se mai spune că lacrimile care curg în această zi sunt aducătoare de necazuri și supărări în lunile care vor urma.
Pe lângă interdicția de a plânge în acestă zi, mai sunt interzise lucrările câmpului, țesutul, cusutul, treburile grele ale gospodăriei. Cu toate acestea, curățenia este permisă, deoarece este considerată aducătoare de noroc, spor și prospețime.
În unele zone ale țării, simbolistica nopții de Bobotează este asemănătoare simbolisticii din noaptea de Dragobete. Fetele tinere, curioase să-și afle ursitul, țși pun busuioc sub pernă, având încredere că Dragobetele le va ajuta să-și găsească iubirea adevărată.
Este absolut obligatoriu ca bărbații să se afle în bună înțelegere cu toate femeile din viața lor. Nu au voie să le necăjească și nici să dea naștere unor gâlcevi, altfel vor avea o primăvară cu ghinion, iar anul nu le va fi deloc prielnic. Atât băieții cât și fetele au datoria de a se veseli în această zi, pentru a fi înconjurați de dragoste, pentru a o putea împărtăși și a fi capabili să o primească.
Una dintre cele mai frumoase tradiții românești le amintește celor îndrăgostiți că trebuie să-și reafirme iubirea, prin schimburi de cadouri și de declarații de dragoste. Celor care nu au încă pereche, în această zi este imperios necesar să-și caute una.
Alte obiceiuri și supersitiții
Se spune că cine nu respectă sărbătoarea Dragobetelui, i se vor strica ouăle sub cloști și nu vor scoate pui. Dacă în această zi se începe un lucru, va fi de bun augur și va merge totul cu spor.
Se scutură, se așează și se deretică prin casă, pentru ca sporul și averea să vină înapoi la casă.
Din ziua de 24 februarie, se aprind prin casă rădăcini de iarbă mare, pe care o vând țigăncile în șiruri și se ține până de Mucenici.
Femeile de la sate mai obișnuiau să lege la gâtul copiilor un șnur roșu, pentru a nu-i prinde soarele.
Se zice că cine aude pupăza de Dragobete, va fi harnic tot anul.
Este bine să avem parte de ploi în ziua de 24 februarie, deoarece acest lucru înseamnă că primăvara va veni repede și va fi una cât se poate de frumoasă.
Potrivit credințelor populare, dacă bruma nu s-a așezat până în ziua de Dragobete, atunci nu se va așeza peste sat prea curând.
Fii primul care comentează