Asculta acest articol
Bomba bombelor ar fi dacă Parlamentul ar vota pentru amânarea alegerilor.
PSD încă nu s-a consolat cu ideea că alegerile vor fi organizate înainte de a se instala cu totul haosul. A organiza alegeri când încă sistemul sanitar face faţă, este drept că destul de greu, dezavantajează partidele de opoziţie.
Este adevărat că PNL vrea să scape cât mai repede de alegeri. Dacă se poate înainte ca numărul de infectări să crească peste capacitatea spitalelor.
La un moment dat Marcel Ciolacu a declarat că a propus să nu se mai discute deloc despre pandemie în această campanie. Propunerea este onorantă, dar cum să nu se vorbească despre singurul lucru de care toată lumea este interesată. În fond este vorba despre viaţă şi moarte.
Dacă nu vorbeşti despre pandemie, nu vorbeşti nici de vaccinul miraculos anunţat de americani. Nu se poate vorbi nici despre economie, nici despre situaţia învăţământului în condiţii atât de speciale.
Deja trăim alături de pandemie. Că suntem neputincioşi în faţa ei este adevărat. Că guvernul român, la fel ca toate guvernele din lume, face greşeli este adevărat.
Nu este bine că s-au închis pieţele din spaţiile închise. Nu este bine nici dacă nu se închideau.
Nu este bine că s-au închis şcolile în condiţiile în care învăţământul online nu dă rezultate. Nu sunt pregătite cadrele didactice pentru această metodă de învăţare şi nu sunt pregătiţi elevii. Părinţii au deja senzaţia că învăţământul online este făcut pentru ei.
Dacă nimic nu este normal de ce ne-am aştepta din partea partidelor să se comporte normal?
Anormală a fost şi campania electorală din cea mai democratică ţară din lume. Preşedintele învins se comportă ca Vadim Tudor în vremurile lui bune. Donald Trump îi cere preşedintelui Joe Biden să nu-şi anunţe victoria. Iată că nici modelul american nu mai este viabil.
Dacă nu avem modele dinafară, se pot urma modelele pe care le-a scos la iveală politica ultimilor 30 de ani? Nu mai sunt modele. Toate s-au devalorizat prin ignorarea lor. :i prin ignoranţa actorilor politici.
Se trece printr-o perioadă în care nu există personaje, liderii care prin simpla lor prezenţă, personalitate şi caracter emană încredere şi speranţă.
Această stare de fapt îşi are partea ei bună: conferă tuturor partidelor şanse egale la următoarele alegeri. Dacă la centru un au apărut figuri emblematice, s-ar părea că, înschimb, au apărut la nivel local. Încă nu au avut timp să se impună ca lideri, dar este foarte posibil ca în viitorul parlament să intre oameni mai bine pregătiţi. Ei nu sunt de la Centru, deşi au apărut şi la Bucureşti câteva figuri noi.
Poate să salvarea României va veni din teritoriu, din locurile în care se atârnă harta în cui, din văgăunile din centrul ţării, de la mărginime.
Nu doar în ultimii 30 de ani s-a vorbit despre descentralizare. Tema era fierbinte şi mereu la zi încă de la Cuza Vodă şi pe întreaga perioadă interbelică. Descentralizarea este cheia ieşirii din orice impas. De exemplu măsura închiderii pieţelor din spaţii închise trebuia lăsată la latitudinea fiecărui judeţ, a fiecărei primării. Într-o astfel de situaţie un Marcel Ciolacu, un Victor Ponta, nu ar mai putea acuza guvernul că încalcă şi Constituţia şi distrug şi producătorii agricoli, şi îi lasă pe drumuri şi pe vânzători.
Fiecare guvern vrea să decidă tot. Politicianul român a învăţat un lucru: că puterea nu se împarte. Nici măcar între colegii de partid. Se împart doar responsabilităţile.
De ce nu se vorbeşte în această campanie despre descentralizare? Pentru că nu o vrea niciun guvern cu adevărat.
