Asculta acest articolUltima replică a lui Donald Trump “Într-un fel sau altul, mă voi întoarce” seamănă izbitor de mult cu “De mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu” rostită de Alexandru Lăpușneanu în fața preotului care-i da ultima cuminecătură.
Personalitatea vulcanică a celui care a fost al 45-lea președinte al Statelor Unite ale Americii a zdruncinat puternic rutina puterii politice în democrațiile tradiționale de tip liberal.
Până și modul în care a înțeles să se retragă fără să-și recunoască înfrângerea se constituie într-o lecție despre putere și democrație, despre raportul dintre taberele politice care nu se dau în spate de la fraudarea alegerilor.
Sistemul bipartid din SUA este un model de succes spre care tind societățile democratice europene, printre care din fericire se numără și România.
De ce nu are România un sistem bipartid? Lui Ion Iliescu, ca ideolog nu i se poate reproșa decât că nu a ezitat să folosească orice manevră ocultă pentru a rămâne la putere. El este cel ce a adus vorba despre polarizarea electoratului după criterii ideologice de stânga și de dreapta. Renăscute după 1989 partidele istorice s-au radicalizat și nu au conceput ca un partid ca PDSR, apoi PSD, ca moștenitor spiritual al PCR, să persiste pe scena politică. Bipartidismul românesc a fost negat și de stânga și de dreapta. Scena politică a continuat să se fărâmițeze încă de la naștere. Zeci, sute de partide au luat ființă și au dispărut. Dar niciodată nu au rămas doar două. Întotdeauna a apărut “a treia forță”, ca partid complemetar la formarea unei majorități parlamentare. Cu alte cuvinte, piramida puterii a fost mereu construită din bucăți. PSD a luat la guvernare partide de orientare naționalistă precum PUNR, PRM, UNPR. La rândul lui PDL s-a aliat și cu dracul până a trecut puntea spre guvernare. PSD nu s-a dat în spate de a susține la guvernare un PNL condus de Călin Popescu Tăriceanu. UDMR s-a aliat conjunctural cu cine a avut prima șansă la formeze un guvern.
După o eșuată alianță PNL-PD, s-a experimentat o alianță PSD-PNL. Pentru ca într-un final să se ajungă la o contopire PNL-PDL. Familiile politice românești seamănă cu familiile regale în care căsătoriile consangvine se fac între rude de orice grad ca să se păstreze dinastiile. Așa s-a ajuns ca membrii dinastiei de Habsburg să fie dotați cu fălci lungi, disgrațioase, cu nasuri lungi, sau cu urechi clăpăuge cum este cazul dinastiei Hohenzollern. Romanovii sufereau de hemifilie, în timp ce “boala sudorii” este legată de dinastia Tudorilor. Politicienii moderni, administratorii puterii politice, mai mult sau mai puțin discreționare, legitimați de alegători, dar și de ei înșiși prin legile pe care le votează, au devenit o castă, o confrerie de nezdruncinat, ascunsă după conceptul de “stat de drept”. În numele statului de drept, mai abitir decât în numele marilor profeți, Isus și Mahomed, se ascund mari nedreptăți. Donald Trump și-a propus să dărâme din temelii în primul rând ordinea prestabilită. Ca un nou mesia. De unde și impresia că l-a atins paranoia puterii.
Dar care politician nu ascunde în sufletul lui un pic de paranoia? Dacă nu ar fi așa cu siguranță nu s-ar înființa atâtea partide noi. Cum unul își pierde poziția de mascul dominant, de lup alfa, cum își creează o jucărie proprie în fruntea căreia se proțăpește ca și cocoșul pe grămada de gunoi.
Evident, dacă fiecare lider ce-și pierde poziția și influența își face propriul lui partid-jucărie este imposibil să se ajungă la un sistem bipartid. Vreți și exemple? Călin Popescu Tăriceanu și Victor Ponta. Fiecare a condus cel mai important partid, fiecare a primit de la partid cea mai mare demnitate, aceea de prim ministru. În acest moment istoric singurul partid mare predispus fracționării este PNL. Dacă gruparea lui Rareș Bogadan continuă să atace din interior, PNL poate da naștere unui nou avorton politic, asemeni celui numit ALDE, căzut sub pragul electoral. Dacă PSD nu-și strânge rândurile poate apărea oricând un nou Pro România, care de asemenea a rămas în afara parlamentului.
Donald Trump tocmai a amenințat că își face un nou partid, rupând o bucățică din Partidul Republican. Așa au procedat Tăriceanu și Ponta. Merge Rareș Bogdan pe direcția bătătorită de Tăriceanu și Ponta? Sau, în cazul că Ludovic Orban va pierde șefia PNL, acesta își va construi propriul partid? Deși Orban nu este marinar ca Traian Băsescu, a învățat că, în politică, nu este bine să părăsești ditamai vaporul pentru o bărcuță gonflabilă. Odată cu alegerile de anul trecut a învățat și Traian Băsescu această lecție simplă.
Un sistem democratic este cu atât mai sănătos, mai eficient, cu cât se sprijină mai vârtos pe doi piloni, pe două partide puternice. Deocamdată nu este cazul actualelor partide cărora alegătorii le-au dat bilet de trimitere în parlament.
