Asculta acest articolUn sondaj recent arată că doar 12% din populație are încredere în partide și politicieni. Așa să fie oare? Alegătorii se împart în două mari categorii: cei care în momentul în care intră în casă pornesc televizorul și cei care atunci când intră în casă opresc televizorul. Această primă mare diviziune a electoratului s-a făcut în campania în urma căreia a fost ales președinte John Kennedy.
De atunci lucrurile au evoluat. Campaniile electorale au devenit tot mai sofisticate, mai tehniciste. În teorie, rolul candidaților părea să fi trecut în plan secundar, prioritară fiind strategia impusă de strategi profesioniști. În ultima vreme s-a revenit, astfel că omul contează mai mult decât strategia.
Dar să vedem de ce unii opresc televizorul când intră în casă, iar alții îl pornesc? Răspunsul pare simplu. Unii s-au săturat de politicieni, iar alții mai speră că, totuși, se va ivi de undeva o figură salvatoare. Conform sondajelor, mai au încredere în partide și politicieni doar 12% din cetățenii cu drept de vot. În același timp se prezintă la vot puțin peste jumătate dintre alegători. Cum explică sociologii această diferență? Nu o explică în niciun fel. Trec peste această inadvertență. Ceea ce înseamnă că în realitate au încredere în partide și politicieni jumătate din populație. Altfel nu s-ar duce să-i voteze.
Din cei peste 50% care merg la vot câți pornesc televizorul când intră în casă și câți îl opresc? Nu vom ști niciodată cu precizie. În schimb putem intui de ce unii din cei care votează se uită la televizor, iar alții nu. Care grupă este mai mare, a celor care urmăresc ce spun politicienii și votează în funcție de ce spun aceștia sau a celor care au opțiuni politice ferme? În cazul partidelor mari votul este politic sută la sută, fiecare cetățean știind dinainte cu ce partid va vota? În parte așa este. Partidele consolidate au un electorat captiv. Dar nu pentru totdeauna. Cetățeanul care se uită la televizor sau citește ziarul vrea să se convingă mereu dacă are dreptate, dacă votează corect punând ștampila pe un anumit partid. S-ar părea că sondajele arată că electoratul captiv este cel mai doritor să se informeze. El trebuie ținut în priză. Altfel se dezactivează. Acesta este și motivul pentru care partidele mari, respectiv PSD și PNL caută să fie mereu în centrul atenției. Politician cu experiență, Traian Băsescu știe că poate lansa Mișcarea Populară doar dacă este prezent zi de zi pe scena politică, spunând orice, numai să fie în centrul atenției.
:i, totuși, după atâta spectacol, după atâta efort, numai 12% din populație are încredere în partide și politicieni? În același timp au încredere în Biserică, DNA, președinție, mass media, ISU etc. un procent ce variază de la 35% la 60%. Aceste procente de încredere vin oare de la cei ce opresc televizorul sau de la cei care îl pornesc în momentul când intră în casă?
Încrederea, ca și neîncrederea, vin din convingerile pe care le insuflă, le provoacă sau le distrug mijloacele de informare în masă. Totul este un joc de imagine. Cine vorbește mult câștigă mult. Cine vorbește bine, dar rar, câștigă puțin și rar. Așadar, partidele și politicienii se adresează celor care sunt dispuși să asculte, să citească, să vadă cu ochii lor ce spun politicienii. Tocmai aici este problema. Din păcate, majoritatea liderilor politici, adică a celor care conduc partidele, nu au ce spune. Niciodată pe scena politică nu s-au perindat personaje atât de slab pregătite. Nu trebuie să fie neapărat intelectuali rasați, dar o fărâmă de cultură ar fi absolut necesar să aibă. Nu au simțul istoriei, nu au inoculat cultul străbunilor, nu cunosc de fapt istoria țării pe care vor să o conducă. Sau în cazul alegerilor locale, candidații nu cunosc istoria locului. Oamenii simt acest lucru și din această cauză, sau și din această cauză, au încredere în clasa politică doar în proporție de 12%.
