Asculta acest articolPrin anii ’70 politologii americani cădeau de acord că există trei boli majore care afectează societatea mai profund decât mafia, înţeleasă ca formă supremă de corupţie. Indiferenţa, evitarea problemelor(escapismul) şi resemnarea erau identificate ca boli letale pentru o naţiune. Noi nu am atins acest nivel al înţelegerii decât tangenţial, eventual în cadrul unor colocvii care se adresează unor grupuri foarte restrânse. România a intrat într-o logică reducţionistă din care nu mai este capabilă să iasă. Totul se reduce la corupţie. Românii plasează izvorul tuturor relelor în actele de corupţie. Populaţia acestei ţări consideră că dacă va scăpa de acest flagel al corupţiei va fi raiul pe pământ.
Dacă s-ar face o analiză pe cifre s-ar descoperi că indiferenţa a produs şi produce mai multe pagube decât corupţia. La noi se pedepseşte aspru traficul de influenţă, în timp ce pentru indiferenţă s-au găsit termene blânde, precum neglijenţa în serviciu. Indiferenţa despre care vorbeau occidentalii era altceva, era un fenomen care ameninţa să domine întregul sistem de gândire şi acţiune a naţiunii.
Trecând la cea de-a doua cauză, evitarea problemelor, vom constata că suntem campionii campionilor. Am evitat atâtea probleme din 1990 încoace încât este inutil să le mai trecem în revistă. Agricultură, industrie, educaţie, infrastructură, legislaţie, sănătate şi câte şi mai câte domenii dospesc de probleme de care nici nu mai vrem să auzim. De aici până la resemnare nu este decât un pas.
Încă nu s-a auzit despre un funcţionar, fie el primar, ministru, director într-o instituţie de stat, care să fie pus la stâlpul imfamiei pentru indiferenţă. Nu a fost încă nimeni condamnat pentru că, ocupând o funcţie publică, s-a resemnat că nu a făcut nimic. Nu sunt condamnaţi nici cei care inventariază problemele, dar nici nu le trece prin minte să le rezolve. Abia atunci când cineva dă sau ia mită este semnalată prezenţa sa în spaţiul public, ca posibil infractor care trebuie eliminat. Dacă un politician influent este incapabil şi total ineficient, dar sărac şi cinstit, devine un punct de referinţă morală, eventual este şi premiat.
Practic noi suntem împinşi să intrăm în logica reducţionistă a corupţiei. Nici un organism european nu ne critică pentru că suntem indiferenţi faţă resursele naturale, pe care le-am vândut pe nimic, chiar unor societăţi din ţările lor, însă ne toacă mărunt-mărunt pe probleme de corupţie. Într-un fel ne sustrag atenţia de la problemele reale pe care le avem, ne îndeamnă să evităm problemele, împingându-ne într-o zonă a escapismului pe care ei înşişi au depăşit-o demult.
În sfârşit, despre resemnare nu mai este nevoie să vorbim. O cunoaştem din şcoală, de la ciobănaşul din Mioriţa, care se resemnează chiar şi la gândul morţii. Este o trăsătură de caracter a românului. Se resemnează cu orice. Se resemnează la gândul că PETROM, împreună cu zăcămintele, a fost vândut la o sumă pe care cumpărătorii au recuperat-o într-un singur an. Se resemenază la gândul că în hipermarket-uri sunt legume, fructe, lapte, din ţări aflate la mii de kilometri distanţă în vreme ce ale noastre putrezesc în depozite. Dar şi dacă ANAF-ul îl prinde pe ţăran că vinde fără bon fiscal a încuract-o. Cam aici ne aflăm şi nu sunt semne că vom ieşi din acest cerc vicios dominat de indiferenţă, de evitarea problemelor reale resemnându-ne cu gândul că nu putem face nimic.
