Asculta acest articolEpuizate, trecute printre furcile caudine ale justiţiei nemiloase, partidele politice au intrat în competiţie fără energie, lipsite de vlagă. Până şi preşedintele Iohannis a simţit nevoia să-şi exprime stupoarea în faţa lipsei de dinamism a campaniei electorale.
Au fost şi vor mai fi campanii electorale. Nu întotdeauna ele au fost însoţite de mari festivaluri, dar au avut, totuşi, o ţinută. S-a defilat, au avut loc întâlniri în care buna dispoziţie şi voia bună au primat. Noua lege, intrată în vigoare şi la alegerile locale, interzice o serie de manifestări specifice acestui gen de acţiuni. În numele luptei anti-corupţie au intervenit o serie de restricţii. Nu e voie să faci aia, nu este voie să faci ailaltă. Suntem mai catolici decât Papa.
De unde să vină atunci “dinamismul” pe care-l deplânge preşedintele? Dintr-o singură direcţie: din dispute, din certuri, din atacuri la adresa unor persoane şi partide. Când preşedintele PNL, doamna Alina Gorghiu, anunţă că “ începe marea trosneală“ nu înseamnă dinamism?
Când Călin Popescu Tăriceanu insistă pe ideea fixă că în România nu sunt respectate drepturile elementare ale omului nu înseamnă dinamism? Când Liviu Dragnea demonstrează cu pixul în mână că salariile pot creşte cu 15-20%, iar o serie de impozite şi taxe vor fi şterse nu înseamnă dinamism?
Situaţia se prezintă mai neagră decât îşi poate imagina preşedintele Klaus Iohannis. Nu partidele sunt lipsite de dinamism. Nu partidele sunt vlăguite, ci întreaga populaţie a României. Nu doar partidele au fost puse la zid, ci întreaga ţară este îngenunchiată. Cei care trebuie să arate direcţia spre drumul cel bun sunt adormiţi, inerţi, lipsiţi de viziune.
Partidele se zbat, candidaţii aleargă ca nebunii prin toată ţara, dar se izbesc de zidul pe care preşedintele crede că l-au ridicat partidele. În realitate, el este cel ce a pus prima piatră la monumentul naţional numit lehamite, dezgust, lipsă de voinţă.
Instituţiile de forţă şi-au spus cuvântul nu doar asupra politicienilor corupţi, care-şi merită soarta, dar şi asupra spiritului naţional. Ne-am înecat în propria vomă, din dorinţa de a deveni mai imaculaţi decât sfânta fecioară.
Ce ar dori preşedintele? I-ar plăcea să vadă partidele mai încăierate decât sunt acum? Ar vrea să vadă din nou un PSD adunând pe un stadion o sută de mii de oameni? Ce nu-i convine la PNL? Ar trebui să fie Dacian Cioloş mai dinamic? Nu a existat până acum un prim ministru mai onest decât acest băiat care nu poate ascunde faptul că este de la ţară şi s-a ridicat prin propriile lui forţe.
Cât de dinamic ar trebui să fie? Nu, nici vorbă. Energia unui neam vine de la vârf. O comunitate este dinamizată de primar. Un judeţ este dinamizat de autorităţile locale, de preşedintele Consiliului Judeţean. Aşa este organizată această societate. Partidele sunt simple instrumente ale democraţiei. Ele se mişcă în funcţie de legile pe care le adoptă aleşii poporului în cea mai reprezentativă instituţie a democraţiei, numită Parlament.
Că s-a ajuns în acest punct mort, vina o poartă exact cei care cer acum voturi. Lumea în care trăim, ţara aceasta, este oglinda pe care ne-au pus-o în faţă partidele care i se par acum preşedintelui lipsite de dinamism. Aceşti candidaţi care apar în faţa dumneavoastră la televizor, în ziare, pe străzi, în pieţe, la târguri, sunt responsabili de situaţia din această ţară. Poate că ne înşelăm şi situaţia este roz.
Poate se înşeală şi preşedintele, în realitate având o campanie electorală dinamică, plină de energie şi optimism contagios. De ce ar trebui să fim de acord cu dumnealui? Campania electorală îşi urmează propriul curs. Uneori este mai lentă, alteori mai aprinsă. De ce ar trebui să ne spună preşedintele cum este campania electorală?
