Image 1
Image 2

De câteva zile, străzile Dorna şi Codrului rămân în beznă pe la 3 noaptea

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Mai mulţi cititori ai ziarului nostru, în numele cărora menţionăm pe I.F., ne-au semnalat un fapt nedorit, dar din păcate persistent. De câteva nopţi, susţin reclamanţii, în cartierul Carpaţi II, pe străzi precum Dorna şi Codrului, poate şi altele din reşedinţa de judeţ, în jurul orei 3 se stinge lumina.

Bezna ia totul în stăpânire. Nu se cunosc cauzele unui asemenea demers, dar nu este exclus să existe motive de ordin tehnic, pe care cei îndrituiţi să nu le fi aflat. Reclamanţii susţin spre exemplu faptul că luni, 9 septembrie, becurile au fost aprinse în jurul orei 21 şi au funcţionat până pe la ora 3. Marţi, 10 septembrie, paradoxal, becurile s-au aprins în jurul orei 17, la concurenţă cu lumina solară, şi s-au stins tot pe la ora 3. Cum deja zilele sunt considerabil mai scurte, a ieşi pe stradă dimineaţa pe la ora 4:30 sau chiar la 5 este un act de curaj.

Cine îi asigură sătmăreanului siguranţa?

Reclamanţii consideră că după apariţia acestui text în ziar o să afle şi cei care dirijează funcţionarea iluminatului stradal despre sincopele pe care probabil nu le cunosc. Multor sătmăreni le este teamă să iasă pe stradă pe întuneric, în vreme ce în alte localităţi din ţară se produc grozăvii ziua în amiaza mare.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with