Image 1
Image 2

De luni încep înscrierile la cele şase creşe din oraş

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Daniela-Kincses-sef-Centru-crese-in-cadrul-Serviciului-Public-de-Asistenta-Sociala-Satu-Mare-350x233
Daniela-Kincses-sef-Centru-crese-in-cadrul-Serviciului-Public-de-Asistenta-Sociala-Satu-Mare-350×233

În creşele din municipiu sunt 169 de locuri pentru anul şcolar 2017/2018

    Începând de luni, 15 mai 2017, se dă startul înscrierilor la creşă.  Înscrierile sunt programate să aibă loc în perioada 15 – 26 mai. Dosarele se depun zilnic de luni până vineri de la ora 8.30 la 12.30 la sediul Serviciului Public de Asistenţă Socială din Satu Mare, strada Ilişeşti nr. 4.
Procesul de înscriere a copiilor la creşele din municipiul Satu Mare pentru anul şcolar 2017/2018 este asemănător celui din ediţiile anterioare. Pentru anul şcolar viitor de reţinut este că sunt 169 de locuri în creşele de la noi din oraş.

Acte necesare la dosar

După cum informează Daniela Kincses – şef Centru Creşe în cadrul Serviciului Public de Asistenţă Socială Satu Mare, dosarul de înscriere trebuie să conţină următoarele documente< cerere tip, copie după certificatul de naştere pentru copiii din familie, copia actelor de identitate a membrilor familiei de provenienţă, adeverinţă de la locul de muncă al părinţilor sau reprezentanţilor legali ori declaraţie pe propria răspundere şi dovada înregistrată la Finanţe ca plătitor de impozit pe venit – în cazul exercitării unor profesii liberale. Acolo unde e cazul, în dosar se mai adaugă adeverinţă de la şcoala frecventată de mamă, la forma de zi, sau sentinţa de divorţ ori copia certificatului de deces. Toate documentele trebuie puse în dosar de plastic.

Criterii de evaluare şi criterii de eligibilitate

Criteriile de evaluare a dosarelor sunt< familie monoparentală, loc de muncă în cazul ambilor părinţi şi număr de înregistrare al dosarului. Criteriile de eligibilitate sunt< domiciliul în municipiul Satu Mare, dovedit cu acte de identitate ori contract de închiriere a locuinţei, respectiv vârsta copilului, care trebuie să aibă peste 1 an în cazul înscrierii la Creşa Mica Sirenă de pe strada Botizului, şi peste 1,5 ani la celelalte creşe.
În municipiul Satu Mare funcţionează şase unităţi de învăţământ antepreşcolar< Creşa Ţara Minunilor pe Aleea Tisa nr. 8, “Punguţa cu doi bani” pe strada 1 Decembrie 1918 nr. 15, “Dumbrava minunată” pe strada Ilişeşti nr. 4, “Harap Alb” pe Bulevardul Lucian Blaga nr. 19/A, “Albă ca Zăpada” pe Aleea Târnavei nr. 18 şi Mica Sirenă pe strada Botizului nr. 61/A.

Evaluarea dosarelor< 15 – 19 iunie

Părinţii pot ridica de la sediile creşelor cererile tip pentru înscriere. În perioada 5-16 iunie se face evaluarea dosarelor, selecţia fiind făcută pornind de la criteriile de evaluare. După 19 iunie, la sediile creşelor se afişează rezultatele. Pe parcursul anului şcolar, atunci când se eliberează locuri la creşă, în funcţie de numărul de ordine al dosarului, părinţii sunt contactaţi să ocupe locurile libere. În 11 – 15 septembrie, dosarele aprobate se completează cu adeverinţă de la medicul de familie ce să certifice că respectivul copil e apt pentru a frecventa colectivitatea, fişă de imunizări pentru copil, aviz epidemiologic, examen coproparazitologic şi exudat faringian pentru copil.

1 comentariu

Lasă un răspuns

Connect with