Image 1
Image 2

Davos: Criza costului vieţii, cel mai mare risc mondial actual

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Criza costului vieţii, o consecinţă a inflaţiei agravată de războiul din Ucraina şi redeschiderea economiei după pandemia de Covid, este cel mai mare risc mondial pentru următorii doi ani, arată un sondaj publicat miercuri, 11 ianuarie, de Forumul Economic Mondial, înaintea reuniunii care va avea loc săptămâna următoare la Davos, transmite AFP.
“Conflictele şi tensiunile geo-economice au declanşat o serie de riscuri planetare profund interconectate”, se arată în studiul “Global Risks Report”, publicat de Forumul Economic Mondial pe baza unui sondaj efectuat în rândul a 1.200 de experţi şi decidenţi din întreaga lume. Aceste riscuri includ presiuni asupra aprovizionării cu energie şi alimente, care ar putea persista în următorii doi ani şi creşteri puternice ale costului vieţii şi serviciului datoriei.
Forumul Economic Mondial a făcut un apel către liderii lumii pentru o acţiune concertată şi decisivă, mai ales având în vedere că fereastra de acţiune se reduce rapid, şi avertizează că dacă guvernele nu vor reuşi să gestioneze criza actuală “riscă să creeze tensiuni sociale fără precedent, deoarece investiţiile în sănătate, educaţie şi dezvoltare economică dispar, ceea ce erodează şi mai mult coeziunea socială”.
De asemenea, creşterea cheltuielilor cu apărarea ar putea reduce sprijinul pentru gospodăriile vulnerabile, lăsând unele ţări “într-o situaţie de criză permanentă” şi ar amâna acţiunile urgente pentru contracararea schimbărilor climatice şi pierderii biodiversităţii.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with