Asculta acest articolDiferențele dintre programele partidelor sunt ca și dispărute. Dacă în urmă cu zeci de ani se proclama moartea ideologiilor, în fapt au murit programele. Diferențele dintre stânga și dreapta sunt de ordinul nuanțelor. Sunt lucruri deja acceptate. Exemplul cel mai eclatant este al SUA, unde diferența de program dintre Partidul Democrat și Partidul Republican este aproape insesizabilă.
Nici în Europa nu sunt diferențe radicale între partidele de dreapta și cele de stânga. Cu condiția ca acestea din urmă să fie reformate, să fie aduse la zi din toate punctele de vedere.
Problema stângii românești este că nu s-a reformat la timp. A rămas încremenită în coordonatele date de Ion Iliescu, cu mici ajustări în timp.
Astfel sloganul “Nu ne vindem țara” a fost reciclat sub teza că multinaționalele scot din țară profitul, după ce au pus mâna pe toate fabricile și uzinele, pe bănci și comerț.
Dacă PSD nu se poate desprinde de vechile metehne, în fond de o formă de gândire de nuanță comunistă, nici partidele de dreapta nu sunt cu mult mai evoluate. Partidele istorice, refăcute după 1989, sunt într-o perpetuă criză de leadership.
PNȚCD l-a racolat pe Mugur Isărescu, acesta reușind să-l îngroape odată cu alegerile din 2000. PNL s-a pus la dispoziția tehnocratului Theodor Stolojan și de atunci încearcă tot felul de formule. Nici ultima achiziție, Klaus Iohannis, nu s-a dovedit de succes. Partidul a trecut din mână în mână, din alianțe în alianțe, fără să reușească închegarea unui program de cursă lungă, viabil din toate punctele de vedere.
Programul său economic nu a fost destul de pregnant pentru oamenii de afaceri încât aceștia să-l susțină necondiționat. Nu a fost convingător, și nu este convingător nici acum, pentru clasa de mijloc. Partidul liberal s-a transformat într-un partid justițiar, ceea ce nu este menirea lui. PNL a devenit victima luptei anticorupție prin cramponarea de o teză lansată de Traian Băsescu, victima “independenței justiției”, un concept nu neapărat liberal.
În formule diferite, partidele de azi au același program economic dezlânat, făcut la întâmplare. Ceea ce le diferențiază este discursul legat de veșnica problemă a justiției. Simplificând, poți spune că se fac unii pe alți corupți, că se acuză reciproc că vor să-și subordoneze justiția, unii cu ajutorul DNA, alții cu ajutorul secției speciale de anchetare a magistraților.
Opinia că toate partidele sunt la fel este periculoasă pentru o democrație, însă gradul mare de absenteism la alegeri este o consecință a lipsei de încredere a populației în formațiunile politice. Fiind în centrul scandalurilor de prea multă vreme lipsa de încredere se extinde și asupra justiției.
În cazul unei greve inițiate de niște salariați oarecare justiția o declară nelegală, dar iată că atunci când o parte din oamenii legii fac grevă nu este declarată nelegală. Sunt cumva magistrații deasupra legii? Se poate trage și o astfel de concluzie.
Președintele, dacă nu s-ar afla în campanie electorală, ar putea iniția negocieri pentru un pact pe justiție. Dar dacă s-ar ajunge la o înțelegere în prag de campanie electorală dreapta ar rămâne fără cel mai eficient subiect electoral, “independența justiției” și continuarea “luptei anticorupție”. Dacă dispar aceste teme ce mai rămâne din campania electorală?
Dacă PSD renunță la binom și protocoale, la abuzurile procurorilor, ce arme le mai rămân la dispoziție? Cadourile electorale, pensii și salarii majorate, dar și lupta împotriva multinaționalelor. Cu toate că este nereformat, PSD este cu un pas înaintea celorlalte partide. Dar cu un pas care ne apropie de prăpastie.
