Image 1
Image 2

Dacă nu învăţăm să gestionăm deşeurile, până în 2050 vom avea în oceane mai mult plastic decât peşte

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

În cadrul Campaniei #EUBeachCleanUp, campanie ce a debutat la jumătatea lunii august şi al cărei punct culminant e sâmbătă, 21 septembrie, cu prilejul Zilei Internaţionale a curăţării ţărmurilor, în peste 80 de state de pe toate continentele au avut şi au loc acţiuni de curăţare a plajelor.

Campania se va încheia în luna octombrie, fiind organizată printr-un parteneriat al Uniunii Europene cu Organizaţia Naţiunilor Unite şi Strumpfii. Mii de cetăţeni din toată lumea se implică efectiv în campania din acest an. Sunt colectate tone de deşeuri de pe mare şi ţărmuri şi duse în unităţile de gestionare a deşeurilor. Prin participarea la eveniment, organizatorii îşi doresc ca pe termen lung să se facă paşi importanţi în schimbarea de comportament a oamenilor.

Plajele care au fost până în momentul de faţă curăţate au fost pline de pungi din plastic, tacâmuri din acelaşi material, oaie, beţişoare cu vată. Potrivit Comisiei Europene, în fiecare an peste 8 milioane de tone de deşeuri din plastic ajung în mare. În acest ritm, dacă nu se iau măsuri, estimările pentru anul 2050 sunt cel puţin sumbre: în oceane vom avea mai mult plastic decât peşte. În ţara noastră, pe litoralul Mării Negre, acţiunea din cadrul campaniei #EUBeachCleanUp a avut loc săptămâna trecută în Eforie Nord cu ajutorul unor parteneri locali.

1 comentariu

Lasă un răspuns

Connect with