Asculta acest articolArgumentul zdrobitor al PSD în fața oricăror contestații este că a câștigat alegerile și, prin urmare, are dreptul să guverneze după cum dorește.
Argumentul acesta ține atâta vreme cât nu ne uităm în spate. Există puține șanse de a ști că a mai existat un partid care a câștigat alegerile cu 77,76%, rezultând 507 mandate, în vreme ce PNL a obținut 6,55%, obținând 32 de mandate. După o vreme acest partid s-a retras de la guvernare.
Există puține șanse ca domnul Liviu Dragnea să știe că președintele acelui partid, Iuliu Maniu, în semn de protest față de atitudinea autoritaristă a regelui Carol II, deși partidul său era la guvernare, a refuzat să se implice în actul guvernării.
Alte vremuri, alte principii, altă morală politică.
În ciuda acestui rezultat obținut la alegerile din 1928, partidul, și cu atât mai puțin Iuliu Maniu, nu au pretins că pot face ce vor. Cel mai mare număr de voturi nu-i dă dreptul nici președintelui să se strecoare dincolo de litera și spiritul Constituției.
Desigur, nu se poate face nicio comparație între Iuliu Maniu și Liviu Dragnea. Apropierea dintre Carol al II-lea și președintele Klaus Iohannis, de asemenea, este hazardată. Prin confruntarea dură dintre președinte și liderul partidului de guvernare, situațiile politice sunt cvasi-identice.
Iuliu Maniu îl acuza pe rege că “dorește dominația lui absolută, fără nicio condiție și fără nicio rezervă, ca un biruitor care nu este dispus să discute și să facă nicio tranzacție cu nimeni”.
Ce s-ar întâmpla dacă Liviu Dragnea, asemeni lui Maniu, nu s-ar implica deloc în guvernare, cu toate că ar rămâne în continuare președintele PSD? Nu se poate, pentru că avem exemple destule care arată că odată ce un lider este răsturnat de la conducere el nu mai reprezintă nimic prin el însuși.
Iarăși trebuie să facem recurs la istorie. Iuliu Maniu, într-o întrevedere la palatul Peleș, i-a spus în față lui Carol al II-lea toate greșelile pe care le-a făcut, drept pentru care își dă demisia din funcția de prim ministru, dar lasă guvernul în funcțiune. Urma să-și dea demisia și din fruntea PNL, propunându-i lui Titulescu să preia partidul. Acesta a refuzat. Maniu spunea că lupta cu Suveranul nu trebuia să afecteze partidul.
Printre alte reproșuri, Iuliu Maniu îi reproșa regelui Carol că a instituit “un guvern intim”. Din punctul de vedere al lui Liviu Dragnea, un fel de “stat paralel”. Dacă mergem spre președintele Iohannis, un fel de “guvern al meu”.
Iarăși trebuie să exclamăm: alte vremuri, alte principii, altă morală politică. Mai trebuie să completăm: alți oameni. Pentru că nu mai frecventa nici parlamentul, Iuliu Maniu și-a dat demisia și din parlament, motivând că cine nu merge la ședințe trebuie să-i lase locul altuia.
Probabil că am pus ștacheta prea sus. Iuliu Maniu s-ar învârti în mormântul pe care nu-l are dacă ar afla că l-am comparat cu Liviu Dragnea. Dar ce să faci, cum să procedezi când pui față-n față funcțiile? Este Liviu Dragnea liderul partidului de guvernământ?
Este. Are un adversar în persoana președintelui? Desigur. Se poate guverna bine țara dacă nici unul, nici altul dintre adversari nu acceptă dialogul, nu negociază? Nu se poate.
Prin urmare, după modul în care se comportă președintele și liderul partidului de guvernare, respectiv Klaus Iohannis și Liviu Dragnea, nu avem motive să fim optimiști și să sperăm că situația României se va îmbunătăți în viitorul apropiat.
Fii primul care comentează