Asculta acest articolAcoperiți, descoperiți, cu sau fără partide, cu șanse și fără șanse, simpli aventurieri politici sau împinși de la spate să-și depună candidatura, pretendenții la funcția supremă în stat se aliniază pentru marea cursă spre Cotroceni. Sunt mulți, dar nu atât de diverși pe cât și-ar dori să pară. Seamănă între ei mai mult decât le place să creadă. Cu vreo două excepții, se poate pune semnul egal între ei.
Dacă desemnarea câștigătorului ar fi decisă prin tragere la sorți, ar fi vai de această țară. Printre ei se află oameni cu mari tulburări de personalitate, cuprinși de paranoia puterii. Prin urmare, votul cetățenilor, mai mult decât oricând, înseamnă salvarea României.
Candidații se împart în primul rând după apartenența la unul dintre curentele politice. Stânga are un singur candidat, PSD fiind singurul partid care se revendică a fi de stânga, singurul care face parte din Partidul Socialiștilor Europeni. Pe dreapta candidații s-au bulucit. Partidele care fac parte din PPE, sub semnul ACL, au un candidat comun, dar atât din PDL cât mai cu seamă din PNL, s-au înscris în cursă câțiva candidați rebeli. Tot pe dreapta se înscrie și PMP, precum și Călin Popescu Tăriceanu. A apărut în ultimul moment și Teodor Meleșcanu, perceput ca liberal. Monica Macovei s-a aruncat în cursă ca independentă, dar este membră PDL. Nu în ultimul rând, tot la dreapta trebuie să-l integrăm și pe Kelemen Hunor, UDMR fiind membru al PPE.
Puzderia de candidați reflectă degringolada dreptei românești. După ce Traian Băsescu a încercat să absoarbă PNL în primii ani ai mandatului prezidențial, fracționarea PNL a dus la apariția PDL. Partidul care a dominat scena politică până în 2012 la rândul său s-a fracționat, tot la îndemnul președintelui Băsescu. Apariția PMP nu a rămas singulară. PNL, la rândul său, s-a rupt în două.
Este adevărat că PLR nu a reușit să se înregistreze la tribunal, dar este doar o chestiune de timp. În fapt, PNL și PDL, în timp ce se pregătesc de fuziune au lăsat în urmă fiecare câte un pui. Unificarea dreptei este, așadar, o iluzie. Vinovații pot fi căutați peste tot, inclusiv în rândul celor care candidează acum la președinție.
Există o diferență uriașă între partide și candidați. Modul în care și-au adunat semnăturile, de asemenea, face deosebirea dintre ei. Dacă pentru partide ca PSD, UDMR, PMP, ba chiar PP-DD și ACL, datorită structurilor teritoriale nu a fost o problemă adunarea semnăturilor, planează un mister total. Cum a adunat în secret directorul SIE peste 400.000 de semnături? Cu siguranță candidatura lui Teodor Meleșcanu va fi contestată. De unde a apărut Partidul Dreptății Sociale? De ce s-a implicat sindicatul cadrelor militare în rezervă în adunarea de semnături pentru directorul SIE?
Filtrând democrația prin sita serviciilor secrete, România trece prin cea mai gravă criză de sistem de la Revoluție încoace. Președintele Băsescu și-a bazat puterea pe instituțiile speciale. Atrăgându-le în jocul politic, a deviat sensurile și esența democrației. În campania care se apropie se va dezbate cu patimă implicarea serviciilor secrete în activitatea politică. Teodor Meleșcanu sărind direct de la șefia SIE la candidatura pentru președinție a pus paie pe foc. Va câștiga candidatul care le va promite românilor că le va aduce țara la normalitate, ridicând democrația cât mai aproape de standardele europene.
