Image 1
Image 2

Curs despre autism organizat de clubul Rotary Satu Mare

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Sigla clubului Rotary
Sigla clubului Rotary

    În acest sfârșit de săptămână, de vineri pânâ duminică inclusiv, clubul Rotary Satu Mare organizează, la sediul Asociației pentru autiști “Sfântul Benedict”, de pe strada Ana Ipătescu nr.24, ca parte a unui amplu program al Districtului Rotary International 2241 România – Republica Moldova, cursul “Bazele intervenției în autism”.

Vor beneficia, gratuit, de pregatire oferită de instructori care au participat la cursuri de formatori în SUA, un număr de 20 de specialiști implicați în intervenția pentru copii cu autism (medici, psihologi, psihopedagogi, logopezi, educatori, studenți, profesori etc.) și persoane ce participă activ in ingrijirea celor cu TSA.

Întâlnirea, la a cărei bună desfășurare au contribuit, în afara clubului organizator, Primăria municipiului și Asociația “Sfântul Benedict”, vizează informarea cu privire la modalitățile de integrare ale diferitelor tehnici cunoscute de diagnostic și terapie și asupra modalităților de integrare socială observate în experiența din Statele Unite a formatorilor.

Această nouă inițiativă rotariană completează seria evenimentelor susținute de clubul sătmărean pe teme sociale majore , fie că a fost vorba de acțiuni în folosul persoanelor cu dizabilități, al vârstnicilor și al copiilor defavorizați, ori de promovarea excelenței în educație, ne informează președintele Rotary Satu Mare, Sorin Savinescu.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with