Curajul nu este punctul forte al PNL

Scris de Dumitru Păcuraru, 14 decembrie 2019 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Interesantă ancheta DNA-ului pe marginea cazului de la Arad de adunare de bani pentru PSD, interesant este şi scandalul din USR după excluderea unui membru care a atacat conducerea partidului, dar în această perioadă cel mai important lucru este legat de ceea ce face, sau nu face, PNL.

Este normal ca atenţia opiniei publice să se concentreze pe şeful guvernului, dar mult mai important este să vedem ce face PNL.

Întotdeauna, în toate situaţiile, în centrul atenţiei generale trebuie să fie partidul de guvernământ, şi abia în plan secund primul ministru.

Ce se poate deja constata cu o precizie de aproape sută la sută? Se poate constata că PNL este un partid lipsit de curaj. Lipsa de curaj se traduce prin lipsa de voinţă politică. Iar acolo unde  nu există voinţă politică nu se poate traduce teoria în practică.

PNL nu are curajul să facă lucrurile pe care pretindea să le facă PSD. Partidul care a înregistrat trei victorii răsunătoare în mai puţin de o jumătate de an, odată ajuns la guvernare ezită, se răzgândeşte, face lucrurile pe jumătate sau nu le face deloc.

În anul de dinaintea alegerilor timpul se comprimă. Un guvern se poate eroda în câteva luni, într-un an electoral, cât în trei ani. Aşa s-a întâmplat cu guvernul Cioloş. Guvernând într-un an electoral, guvernul Cioloş a deschis drumul spre victoria PSD-ului la alegerile parlamentare din 2016.

  Istoria se poate repeta. Se pot deja depista semne destul de evidente că guvernul Orban  pavează drumul spre victorie a altor forţe politice.

Premierul Orban îşi fixează ştacheta foarte sus, dar vine partidul şi îi taie entuziasmul. Anunţă că va rezolva problema pensiilor speciale, dar rezolvă problema transportului şcolar. Anunţă că îşi va asuma răspunderea pe o anumită lege, iar la final o scaldă asumându-şi răspunderea pe ceva destul de banal, care se putea rezolva mult mai simplu, fără mare tam-tam.

S-a observat de mai multă vreme că între PNL şi PSD există mai multe similitudini decât diferenţe. Încuscrindu-se atâta amar de vreme, s-au molipsit reciproc de toate bolile specifice politicienilor.

Preşedintele Iohannis anunţă că îşi doreşte alegerea primarilor din două tururi, dar primarii PNL se opun. Este vreo diferenţă între baronii PSD şi baronii PNL? Sunt la fel. Iar dacă două partide gândesc la fel chiar la bază, la nivelul primarilor, înseamnă că şi mai la vârf asemănările sunt prezente.

Dincolo de orice speculaţie, cert este că până în acest moment guvernul care se pretinde de dreapta nu a luat nicio măsură de dreapta. Mediul de afaceri nu simte că la cârma ţării s-a instalat un guvern de dreapta. S-ar putea da exemplul eliminării supraacizei la carburanţi, modificările la OUG 114. Este prea puţin şi ţine mai mult de propagandă decât de o dorinţă fermă de schimbare.

De-a lungul timpului s-a observat un fenomen ciudat, anume că PSD-ului i se iartă greşelile foarte uşor, în timp ce partidele de dreapta sunt aspru sancţionate. Aş da exemplul PDL-ului. Toată lumea a căzut de acord că partidul lui Băsescu a pierdut alegerile pentru că a tăiat salariile cu 25%. Dar a fost vorba numai despre salariile din aparatul de stat. La stat lucrau atunci sub un milion de salariaţi. Rezultă de aici că la alegeri s-au prezentat numai bugetarii şi familiile lor sau că electoratul de dreapta este mult mai sever? Şi una şi alta. Iată de ce PNL, care a încorporat PDL-ul, nu are curajul de a lua măsuri de dreapta. PNL se teme de bugetari, se teme de magistraţi, se teme de militari. Prin urmare nu se atinge de salariile uriaşe ale bugetarilor de lux, nu se atinge de pensiile speciale, nu are curajul de a stopa pensionarea anticipată a magistraţilor, a poliţiştilor etc.

Dacă nu curajul este punctul forte al unui guvern de dreapta, care să fie punctul forte al PNL? Amânarea, rostogolirea problemelor de la o lună la alta. Cam aşa a procedat şi celălalt prim ministru PNL, Călin Popescu Tăriceanu, supranumit Răzgândeanu. Celălalt premier de dreapta, Emil Boc, nu se pune.Considerat marionetă ca prim-ministru, a devenit un bun primar, la Cluj. Poate că ăsta este destinul PNL, să dea primari buni, dar să guverneze sub aşteptările electoratului de dreapta.

Abonează-te acum Online!
  • Telefoane utile

    • Apel unic de urgenţă112
    • Ambulanţa0261-741111
    • Pompieri0261-711212
    • Agenţia CFR0261-711002
    • Distrigaz0261-710928
    • Informaţii CFR0261-768704
    • Deranjamente Electrica0261-929
    • Poliţia0261-807777
    • Informaţia Zilei0261-767300
    • Apaserv (apel gratuit, non stop)0800-827-776
    • Urgenţe E.ON Gaz (tel verde)0800-800-928
    • Jandarmeria0261-769-760
    • Poliţia Locală0261-727020
    • CMJ0261-717123, 716513
    • Intervenţii microcentrale0742.708.708
    • Depanare ACR0744792297
    • Depanare auto NON-STOP0733-507026, 0744-507026
    • Spitalul Judeţean I0261-727050
    • Spitalul Judeţean II0261-715696
    • Stomatologie, Urgente0771.049.416
    • Refugiu de noapte0261-750135
    • Agenţia TAROM0261-712795
    • Autogara0261-768439
    • R.A. Transurban0261-721971
    • Prefectura0261-716309
    • Primăria Satu Mare0261-807569, 807553
    • SC RDS SA0361-400.401
    • Pompe funebre0261-716590
    • Agenţie de turism0261-737915
    • Protecţia Consumatorilor (tel verde)0800-080-999
    • Locaterm (non-stop)0261-733693
    • Birou teritorial anticorupţie0261.759.780
    • Anticorupţie MAI0261-710.690
  • Curs Valutar

  • Arhivă articole Informaţia Zilei

  • Dacă vrei ca reclama ta să apară aici, sună la 0261.767.303 sau 0724.103.517