Cumințenia ALDE

Asculta acest articol

Dacă președintele Călin Popescu Tăriceanu este unul dintre cei mai vocali lideri politici ai momentului, ALDE este unul dintre cele mai discrete partide. Afiliat la guvernare încă din timpul premierului Ponta, rămas alături de PSD și după plecarea acestuia, ALDE pare să-și fi însușit lecția unui UDMR decis să nu-i creeze probleme principalului partid de guvernământ.

Nu are ambiția de a-i face concurență partenerului mai mare, nu comentează măsurile cu care nu este de acord.

ALDE se concentrează asupra lui însuși dintr-un soi de narcisism politic întâlnit doar la partidele elitiste. Tot mai rare în epoca modernă, astfel de organizații suferă de o autosuficiență care le limitează creșterea, dar le conferă profunzime și rafinament. Problema care se pune este dacă PSD merită un astfel de partener? Făcând un salt în trecut, cumințeniei ALDE i se poate contrapune refuzul PNL din perioada guvernării CDR de a fi “vioara a doua”. Liberalii anilor ’90, printre care se număra și Călin Popescu Tăriceanu, nu au acceptat o poziție secundară, nerecunoscându-i PNȚCD-ului rolul de “principal partid de guvernare”, pe care țărăniștii și-l revendicau.

Dacă ALDE mai pretinde că este unul din urmașii sau măcar aripa partidului istoric, cu siguranță în această perioadă s-a împăcat cu rolul de “vioară a doua”. Mai mult, a devenit o “vioară tăcută”. Cu cât partidul în sine este mai tăcut, cu atât mai puternică se aude vocea liderului. Se înțelege că un partid care, în general, vorbește pe o singură voce, să se arunce în lupta pentru alegerea președintelui. Întreaga strategie a ALDE conducea spre desemnarea liderului său ca potențial candidat prezidențial. Principala preocupare a partidului condus de Călin Popescu Tăriceanu din ultimii doi ani și jumătate pare să fi fost grija de a nu supăra partenerul de guvernare. Să ne imaginăm ce s-ar fi întâmplat dacă după fiecare măsură economică discutabilă ALDE și-ar fi spus punctul de vedere. Ar fi fost un dezastru.

ALDE a preferat să lupte pe un alt front, pe cel deschis pe aliniamentul DNA-SRI. Abuzurile procurorilor DNA, implicarea serviciilor secrete în politică, prin intermediul justiției, au fost temele predilecte ale politicianului Călin Popescu Tăriceanu atât în calitate de președinte al Senatului, cât și în calitate de lider al unui partid aflat la guvernare.

Pe cât de generos, pe atât de actual, subiectul a cuprins întreaga societate, de la partide la societatea civilă, de la mass media la simplii cetățeni. Domnul Tăriceanu s-a situat în mijlocul furtunii, cu atât mai mult cu cât el însuși a fost o victimă, procesul său de ani de zile terminându-se cu achitare.

Se poate spune că ALDE s-a văzut obligat să-și consume energia într-o luptă nefirească, cu un sistem odios, în loc să se preocupe exclusiv de guvernare. ALDE are circumstanțe atenuante: dacă se opunea măsurilor populiste ale PSD risca să provoace căderea guvernului. Iar căderea guvernului conducea la reluarea abuzurilor binomului SRI-DNA. În aceeași situație se afla și se află UDMR, ca susținător al majorității parlamentare.

Devierea de la normalitate, pe scurt “statul paralel” a dus la pervertirea tuturor partidelor politice. Dintr-un partid care prin natura lui era un apărător al drepturilor și libertăților individului PNL s-a transformat în apărătorul unui sistem coercitiv, nedemocratic. La rândul lui președintele Iohannis a fost împins spre o zonă care nu-i era specifică, a apărării unor structuri pseudo-statale, dar având nevoie de un adversar, se dezlănțuie asupra PSD.

Călin Popescu Tăriceanu a sesizat oportunitatea și, în deplină conformitate cu propriile principii liberale, își îndreaptă atacurile, tot exclusiv, spre președintele Iohannis, ignorând cu totul devierile PSD.