Cum va afecta valul 5 partidele politice?

Scris de Dumitru Păcuraru, 08 ianuarie 2022 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

A sosit valul 5. Cum a devenit Florin Cîţu unul dintre cei mai înfocaţi susţinători ai înăspririi măsurilor de restricţie? Preşedinte al Senatului, Florin Cîţu îi reaminteşte conducerii PSD că există un proiect de lege care dacă ar fi  fost votat România ar fi fost pregătită pentru valul cinci.

Dacă se face o paralelă cu lipsa de pregătire pentru valul patru, suntem înclinaţi să credem că mai degrabă fostul premier caută motive să pună PNL într-o poziţie de adversitate cu PSD.

Codaşă la vaccinari, România este şi una dintre ţările care nu au luat măsuri de prevenţie împotriva Covidului. Austria, Italia, Franţa, Germania au introdus măsuri drastice. Pe primul loc este ţara noastră şi la accidentele mortale de circulaţie, dar şi la distrugerea autovehiculelor. Pornind de la această realitate, ministrul de Interne anunţă că se vor instala sute de camere de luat vederi. Au mai fost instalate astfel de camere, dar până la urmă s-a aflat că banii nu intrau la buget, ci la o firmă privată.

Dar să revenim la indiferenţa cu care guvernul tratează problema Covidului. De ce a ezitat guvernul Cîţu? De ce medicul Alexandru Rafila a lăsat-o mai moale după ce a devenit ministru al Sănătăţii? Explicaţia nu poate fi decât una: din cauza fricii faţă de proteste. Orice restricţie scoate antivaccinişti în stradă. Adevărul este că partidul AUR profită de ezitările guvernului. Fiecare restricţie îi aduce procente în sondaje. Dacă PNL nu ar fi pierdut în jur de zece procente de la alegerile din decembrie 2020, altfel s-ar fi poziţionat şi acum guvernul Ciucă faţă de valul 5 al pandemiei. Probabil nevăzuţii, misterioşii consilieri ai conducerii PNL le demonstrează cu sondajele în faţă că restricţiile nu sunt populare, că stârnesc nemulţumiri în masă. Acceptând această teorie înseamnă că Florin Cîţu a ajuns exact în poziţia în care l-a pus el pe Ludovic Orban. Preşedinte al PNL, Ludovic Orban nu mai avea nicio influenţă în faţa premierului Cîţu, a echipei câştigătoare.

Dacă PNL va continua să scadă în sondaje cineva trebuie să plătească. Întotdeauna primul sacrificat este preşedintele partidului, echipa din jurul lui. Va trece PNL printr-o nouă criză internă? Tot ce este posibil.

Este încă prea devreme să vedem dacă fiind la guvernare se va eroda şi PSD. S-ar părea că bazinul electoral al PSD nu este afectat de restricţii. Mai aşezat, mai disciplinat, majoritatea votanţilor PSD s-au vaccinat şi nu se revoltă împotriva măsurilor luate de guvern. Nu scade în sondaje doar PNL. Aceeaşi problemă o are şi USR. Partidul lui Nicuşor Dan, al lui Dan Barna şi Dacian Cioloş, şi-a recrutat electoratul din rândul celor care le plăcea să iasă în stradă, al celor care protestează de dragul de a protesta, împotriva a orice. Procentele pe care le pierde USR se duc tot spre AUR. Aşa se explică de ce un partid fără structuri teritoriale creşte atât de spectaculos în sondaje.

Pe de altă parte, PSD, ministrul Rafila, încearcă să nu supere AUR. Care să fie motivul? Putem face o mică incursiune în trecut. După alegerile din anul 2000  majoritatea parlamentară a fost asigurată de PRM, partid care obţinuse aproape 25%. PSD a făcut un scor mare, în jur de 45%. Fenomenul se poate repeta în cazul alegerilor anticipate. Practic, din punct de vedere politic, pandemia afectează partidele de dreapta. PNL şi USR pot avea aceeaşi soartă cu PNL-ul care obţinuse în anul 2000 sub zece procente, la fel ca PD-ul condus de Petre Roman. O simplă privire asupra rezultatelor obţinute de-a lungul anilor este mai edificatoare decât sfaturile consilierilor.

Cum va afecta valul 5 partidele politice? Puternic pe cele de dreapta, aproape deloc partidele de stânga, partidele populiste.

Abonează-te acum Online!