Cum se decid candidaţii USR-PLUS la parlamentare?

Scris de I. Z., 11 octombrie 2020 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »
Dacian Ciolos

Dacian Ciolos

Alianţa USR PLUS va definitiva listele pentru alegerile parlamentare în zilele următoare, a declarat, sâmbătă, la Braşov, europarlamentarul Dacian Cioloş. El a adăugat că listele „nu sunt decise la nivel central, de şefii celor două partide, candidaţii nefiind puşi cu mâna într-un birou, ci sunt rezultatul unui proces intern” de selecţie, potrivit Agerpres.

„Noi am decis fuziunea USR şi PLUS în vară, însă, din punct de vedere procedural, până la finalizarea procesului juridic al fuziunii, trebuie să respectăm statutele celor două partide, pe baza cărora funcţionăm, astfel încât avem procese specifice USR şi PLUS de selecţie, dar şi unul comun, ambele (…) cu implicarea membrilor la nivel local. Avem candidaturi depuse, există colegi care şi-au făcut şi campanie internă (…), iar astăzi avem adunări generale ale delegaţilor, care votează aceste candidaturi şi, în cursul săptămânii viitoare, vom fi în măsură să finalizăm listele şi ordinea pe acestea”, a spus Cioloş.

El a precizat că, la întocmirea listelor, nu se va ţine cont de rezultatele obţinute de filiale la alegerile locale, ci de „profilul” candidaţilor, de modul în care aceştia reuşesc „să convingă colegii”, însă toţi cei desemnaţi vor trebui să treacă de criteriile de integritate.

Abonează-te acum Online!
Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

  • Telefoane utile

    • Apel unic de urgenţă112
    • Ambulanţa0261-741111
    • Pompieri0261-711212
    • Agenţia CFR0261-711002
    • Distrigaz0261-710928
    • Informaţii CFR0261-768704
    • Deranjamente Electrica0261-929
    • Poliţia0261-807777
    • Informaţia Zilei0261-767300
    • Apaserv (apel gratuit, non stop)0800-827-776
    • Urgenţe E.ON Gaz (tel verde)0800-800-928
    • Jandarmeria0261-769-760
    • Poliţia Locală0261-727020
    • CMJ0261-717123, 716513
    • Intervenţii microcentrale0742.708.708
    • Depanare ACR0744792297
    • Depanare auto NON-STOP0733-507026, 0744-507026
    • Spitalul Judeţean I0261-727050
    • Spitalul Judeţean II0261-715696
    • Stomatologie, Urgente0771.049.416
    • Refugiu de noapte0261-750135
    • Agenţia TAROM0261-712795
    • Autogara0261-768439
    • R.A. Transurban0261-721971
    • Prefectura0261-716309
    • Primăria Satu Mare0261-807569, 807553
    • SC RDS SA0361-400.401
    • Pompe funebre0261-716590
    • Agenţie de turism0261-737915
    • Protecţia Consumatorilor (tel verde)0800-080-999
    • Locaterm (non-stop)0261-733693
    • Birou teritorial anticorupţie0261.759.780
    • Anticorupţie MAI0261-710.690
  • Curs Valutar

  • Arhivă articole Informaţia Zilei

  • Dacă vrei ca reclama ta să apară aici, sună la 0261.767.303 sau 0724.103.517