Asculta acest articolLimbajul a rămas în urma realității. Figura omului politic este atât de complexă, în sensul rău al cuvântului, încât politicianul zilelor noastre nu mai poate fi pus în adevărata sa lumină. Etica, echitatea, moralitatea și imoralitatea, pur și simplu bunul simț au trecut dincolo de limitele accesibilului eșuând în zona neînțelesului. Din această cauză cu ocazia ultimelor manifestări populare s-a recurs la un termen tehnic: resetarea clasei politice.
Mai aproape de înțelesul poporului, se cere imperios curățarea sau curățirea clasei politice. Astfel curățirea ar însemna eliminarea ei cu forță, iar curățirea un proces mai îndelungat, prin care partidele se deparazitează singure.
Semnele degradării au început demult. Un slogan electoral suna promițător, “revoluția bunului simț”. Nu a fost să fie. Revoluția nu s-a ținut. S-a preferat scandalul. Întrebarea este dacă în această perioadă ne aflăm într-o perioadă “revoluționară“ sau doar la începutul unui scandal, al unui război politic de supraviețuire.
Și într-o situație și în alta, sunt selectate întâi victimele colaterale. Justiția, ca și mass media, vizează persoane. DNA nu poate lua un partid întreg și să-l aresteze preventiv. Ia de ici, de colo, de la vârful partidelor, din teritoriu, de unde se nimerește. Opinia publică așteaptă resetarea, schimbarea de paradigmă, cum zicea președintele Iohannis.
Această schimbare radicală trebuie să înceapă de undeva. Odată cu instalarea unui guvern nou, fără responsabilități politice, se vor produce mișcări spectaculoase la nivelul majorității din Parlament. Primele victime vor fi partidele mici. ALDE este unul dintre cele mai expuse formațiuni politice. Atitudinea lui Tăriceanu nu va fi trecută cu vederea.
Probabil că nu este nici măcar pe placul PSD. Schimbarea lui din funcția de președinte al Senatului este doar o chestiune de timp. Mai greu va fi de înlăturat președintele Camerei, Valeriu Zgonea. UNPR se află în fața unei dileme. Să rămână alături de PSD sau să treacă în tabăra celor ce se profilează ca viitori învingători? Așa cum s-au adunat, parlamentarii UNPR se vor și împrăștia.
Din moment ce partidul nu se mai află la guvernare nu-i mai unește nimic pe cei 67 de parlamentari culeși de pe la alte partide. Despre PMP ce s-ar putea spune? Traian Băsescu încearcă să–și găsească o nișă, un loc de unde să tragă cu tunul, dar încă nu știe în cine. Oricum, este prea mic pentru a conta. În plus este și complet izolat, fără nicio perpectivă de a face o alianță cu cineva. UDMR speră să–și recupereze vechiul rol, de partid care decide majoritatea.
Dar protestatarii, generația Colectiv, nu se refereau la partidele mici. Erau vizate partidele mari. PSD-ului și PNL-ului li se cerea să se reseteze. Niciunul dintre ele nu este în postura de a se considera adevăratul învingător. În esență au probleme identice. Corupție, lipsă de cadre pregătite, lupte interne și multe, multe alte defecte structurale, de fond, de substanță.
Cu atâtea probleme care vizează însăși existența lor, la ce reformare dureroasă și-ar permite aceste partide să se expună? Îi leagă un lanț al slăbiciunilor fără sfârșit. Se învârt amețitor într-un cerc vicios din care cei care ies ajung direct în beciul domnesc.
Un limbaj inadecvat, la fel de ambiguu, folosesc și cei care cer resetarea, dar și clasa politică pusă la stâlpul infamiei. Deocamdată nu s-au evidențiat nici măcar demagogii noilor tendințe. Tăriceanu și Băsescu au prins ceva din zbor, dar nu sunt destul de convingători și credibili. Klaus Iohannis nu are discurs.
Noul premier nu se va amesteca. Deci tot vechile voci, răgușite de atâta trăncăneală, vor fi vestitorii resetării.
Un termen pentru curățirea sau curățenia clasei politice? Până la alegerile de anul viitor. Pare o glumă, dar oamenii chiar așteaptă o mare schimbare.
